Cântăreața, care și-a dedicat viața cântecului popular și tradițiilor românești, a dezvăluit că succesul său i-a adus nu doar recunoaștere și apreciere din partea publicului, ci și o situație financiară solidă. Maria Cârneci a reușit să-și construiască o avere considerabilă bazată pe muncă asiduă, pasiune pentru muzică și un talent incontestabil.
Ce avere a reușit să strângă Maria Cârneci de-a lungul carierei sale de aproape jumătate de secol
Maria Cârneci, una dintre cele mai apreciate voci din muzica populară românească, a avut o carieră impresionantă ce s-a întins pe aproape jumătate de secol. Îndrăgită pentru talentul său deosebit și pentru modul în care transmite emoție prin cântec, artista a cucerit inimile a milioane de fani de-a lungul anilor. Cu toate acestea, abia recent s-a aflat cât de mult s-a îmbogățit Maria Cârneci datorită muzicii și succesului său în industria muzicală.
„Sunt bogată dacă ne referim la prieteni, neamuri. Din punct de vedere material nu cred ca găsești cântăreți bogați, adică depinde fiecare ce a făcut. Suntem undeva la un trai decent, adică nicio comparație cu ce are un artist aici și ce are unul afară, care poate iese la pensie cu 10 cântări, nu contează treaba asta.
Adică am o locuință frumoasă, am fost în stare, pentru băiatul meu și pentru nora mea, să le cumpăr o casă frumoasă. Nu am mașină. După ce s-a întâmplat cu soțul, eu am vândut mașina. Am carnet, dar nu am putut să o mai privesc pentru că o asociam cu el. Sunt bogată, într-adevăr. Eu am câștigat bani, e greu să faci o piesă două, trei, cinci, zece, un CD, dar să îți lași numele pe atătea piese, cu cele mai bune orchestre din România. Costume populare, farduri, cât de cât să fiu decent îmbrăcată, să fiu coafată, să fiu cât de cât un om la care cei care mă plătesc să mă duc să cânt sau să susțin un concert să le facă plăcere. Tot timpul sunt atentă la detalii, dacă nu sunt pregătită, nu mă duc. Deci nu sunt chiar atât de bogată, am cât să mă simt bine, atât”, a spus Maria Cârneci la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
În cadrul emisiunii, Maria Cârneci a dezvăluit fără rețineri cu cine nu ar cânta niciodată. Cântăreața de muzică populară nu a dat un nume, dar a spus că nu s-ar urca pe aceeași scenă cu cineva care nu are talent.
„Au mai fost situații când mi s-a propus să facem duete însă sunt la anii când pot să aleg un partener de duet, să fie măcar așa, să știu că este profesionist. Nu aș accepta niciodată cu unul care nu are niciun talent. Să știi că în lumea voastră sunt oameni talentați, nu profesioniști, dar se descurcă, fac față. Și pe la nunți se mai bagă nașul sau câte unul și mai cântăm împreună, nu e asta problema. Dar nu aș cânta niciodată cu unul care nu simte, nu are nicio chemare către treaba asta. Dar în rest dacă vine unul și văd că are voce, e drăcos acolo pe scenă și știe, de ce nu? Nu am pretenții că ăla are voie și ăla n-are voie. ”, a spus Maria Cârneci, în cadrul emisiunii.