Cât de aproape suntem de VÂRFUL valului 4? Noi date despre distribuția și indicele de infectare din România - TABEL

Distribuția COVID-19 pe județe / Foto: Profimedia
Distribuția COVID-19 pe județe / Foto: Profimedia

Media națională de infectare cu COVID-19, calculată la 14 zile, se apropie tot mai vertiginos de 10 cazuri la mie. La raportarea de astăzi, aceasta a ajuns la 9,71/mie, în creștere față de ziua de luni, când a fost de 9,16. Județul Ilfov (17,33) și Capitala continuă să rămână pe primele poziții în ceea ce privește rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2. De altfel, Bucureștiu a atins, astăzi, un nou nivel record de 16,54 cazuri de infectare la mia de locuitori. În acest context, nu este, practic, de mirare că ne aflăm la doar câteva ore distanță de noi restricții. Acestea urmează să fie adoptate, în această după-amiază, de Comitetul pentru Situații de Urgență (CNSU) și aprobate, ulterior, de Guvern.