Bomba, care era amplasată într-o canistră cu combustibil, a fost găsită de şoferul autocarului, care a simţit un miros ciudat şi s-a dus să verifice compartimentul de bagaje.
Canistra era aşezată alături de bagajele celor 34 de pasageri, printre care se aflau şi şapte români. O echipă de genişti din Budapesta a intervenit, iar pasagerii au fost evacuaţi şi transferaţi într-un alt autocar, cu care au ajuns ieri dimineaţă la Varna.
Potrivit presei de la Sofia, nu este exclus ca atentatul să fi fost opera reţelei teroriste Stat Islamic.
Există deja un suspect, un cetăţean care s-ar fi urcat în autocar în Praga şi a coborât la Brno, în Cehia.