POLITICĂ 29 AUGUST 2014 Parlamentarii ACL se adresează Congresului SUA în legătură cu OUG privind migraţia aleşilor locali
POLITICĂ 11 AUGUST 2014 Grupurile PDL şi PNL vor sesiune extraordinară la Cameră pentru REEXAMINAREA LEGII CAS
ACTUAL 14 IULIE 2014 Un parlamentar român lucrează în 5 luni mai puţin decât un angajat într-o singură lună
POLITICĂ 01 IULIE 2014 IOHANNIS: PNL nu va mai vota împotriva cererilor de încuviinţare a arestării preventive
ACTUAL 02 IUNIE 2014 Șefa DNA: Toate solicitările procurorilor de arestare de parlamentari au fost respinse în acest an
POLITICĂ 28 APRILIE 2014 Senatorii nu mai lucrează marţi în plen; Sârbu:Din informaţiile pe care le avem,mâine nu avem cvorum
POLITICĂ 22 APRILIE 2014 Zgonea cere parlamentarilor să nu se jignească în campanie: Să nu ne cerem scuze apoi pe la colţuri
POLITICĂ 04 APRILIE 2014 Antonescu: Ne opunem proiectului de lege prin care şeful DGIA urmează a fi numit direct de premier
POLITICĂ 24 MARTIE 2014 Cioabă: Am trimis PMP un draft de protocol, vrem patru sau cinci parlamentari în schimbul susţinerii
POLITICĂ 12 MARTIE 2014 PNL: Cei vizaţi de ANI au dreptul de a contesta; justiţia poate stabili situaţia fiecăruia
POLITICĂ 11 MARTIE 2014 Băsescu: Politicieni cu ştate vechi, parte din corupţia transpartinică, scăpaţi de Parlament
POLITICĂ 28 FEBRUARIE 2014 Ponta: Acuzaţiile PNL privind racolarea de parlamentari liberali, doar o poveste
EXTERN 14 IANUARIE 2014 Parlamentarii ruși, relații sexuale de cel mult patru ori pe an, cere Vladimir Jirinovski
POLITICĂ 09 IANUARIE 2014 COMISIA JURIDICĂ, formată din deputaţi fără pregătire juridică, penali, colaboratori ai Securităţii
Alt tip POLITICĂ 08 IANUARIE 2014 PARLAMENTARII, ÎN VACANŢĂ până la 1 februarie: Destinaţiile exotice, preferatele lor
Alt tip ACTUAL 05 IANUARIE 2014 LATIFUNDIARII PARLAMENTULUI. Politicienii care ar putea lucra pământul cot la cot cu Traian Băsescu
Video EXTERN 01 IANUARIE 2014 Românii ajunşi la Londra, aşteptaţi de doi parlamentari britanici la aeroport
ULTIMELE STIRI 23 DECEMBRIE 2009 Sibiu: Senatorul Ariton a salutat constituirea noului guvern, deputatul Cindrea însă, nu l-a votat
ULTIMELE STIRI 15 DECEMBRIE 2009 Vanghelie: Oamenii care fug când corabia se scufundă sunt nişte maimuţoi
ULTIMELE STIRI 11 DECEMBRIE 2009 Parlamentarii PD-L Sibiu au şanse să devină miniştri în viitorul Guvern
ULTIMELE STIRI 04 DECEMBRIE 2009 Băsescu: Dacă ridicarea imunităţii demnitarilor ar fi supusă votului, ar obţine cel puţin 80%
ULTIMELE STIRI 03 DECEMBRIE 2009 Băsescu le cere parlamentarilor să renunţe la imunităţi. Geoană spune că Parlamentul nu e duşmanul poporului