Astazi, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată, cu valori termice în creştere faţă de zilele precedente în cea mai mare parte a ţării, dar va fi în general închisă. Ploile vor cuprinde treptat toate regiunile şi vor fi în general moderate cantitativ, iar în Subcarpaţii Getici se vor acumula local peste 30...40 l/mp. În zona montană vor fi precipitaţii mixte, iar vântul va avea unele intensificări. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 16 grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Munteniei. Dimineaţa, pe arii restrânse, va fi ceaţă.***
In Bucuresti, vremea se va încălzi. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua slab în a doua parte a zilei, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 13...14 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. ***
La munte, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată, cu valori termice în creştere faţă de zilele precedente în cea mai mare parte a zonei montane, dar va fi în general închisă. Temporar vor fi precipitaţii mixte, în general moderate cantitativ, iar noaptea, la altitudini de peste 1500 m, vor predomina ninsorile, mai consistente în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde şi vântul se va intensifica, cu rafale de peste 80...90 km/h pe creste şi zăpada va fi viscolită. Intensificări ale vântului vor fi, în a doua parte a intervalului, şi în Carpaţii Orientali, cu 60...75 km/h. Dimineaţa, pe văi şi în depresiuni, vor fi condiţii de ceaţă.