Astazi, vremea va fi calda, chiar calduroasa dupa-amiaza în regiunile sudice, estice şi local în centru. În vestul, nordul ţarii, precum şi în zonele montane şi submontane, instabilitatea atmosferica se va accentua treptat şi mai ales spre seara pe arii relativ extinse vor fi averse şi intensificari ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp, cantitaţile de apa vor depaşi local 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp. Vor fi condiţii de grindina. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar izolat astfel de fenomene. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia şi Moldova.***
In Bucuresti, vremea va fi frumoasa, dar calduroasa dupa-amiaza. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pâna la moderat. Temperatura maxima se va situa în jurul valorii de 33 de grade.***
La munte, vremea va fi calda, însa instabilitatea atmosferica se va accentua treptat şi mai ales spre seara şi noaptea vor fi înnorari temporar accentuate, averse şi intensificari ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, pe arii extinse în Carpaţii Occidentali şi local în Carpaţii Orientali şi Meridionali. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitaţile de apa vor depaşi pe spaţii mici 25...35 l/mp. Vor fi condiţii de grindina. Temperatura aerului va mai creşte uşor faţa de ziua precedenta. ***
La mare, vremea va fi predominant frumoasa. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificari trecatoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 28 de grade, iar cele minime între 18 şi 20 de grade. Temperatura apei marii va avea valori de 24-25 de grade.