Meteorologii vin cu noi atentionari de vreme rea astfel ca de aseara de la ora 21 si pana in aceasta dimineata, este in vigoare un cod galben pentru instabilitate atmosferica în Banat, Oltenia, sudul Transilvaniei și al Crișanei, precum și în vestul și nordul Munteniei, unde, vântul va avea viteze de 55...65 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 90...100 km/h. În vestul și sud-vestul teritoriului va ploua, iar în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, ploile vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 25 l/mp și izolat 40 l/mp.***
Din aceasta dimineata si pana in aceasta seara, intra sub incedenta codului galben, aproape toata tara. Asadar, vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 100...130 km/h, temporar vor fi intensificări și în restul țării, cu viteze în general între 55...65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova de peste 70…80 km/h. În cea mai mare parte a țării temporar va ploua. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în regiunile sudice, estice și centrale vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10...11 grade în vest şi 25...26 de grade în sud-est. ***
In Bucuresti, vremea se va raci. Cerul va fi mai mult noros, iar din orele amiezii vor fi averse. Cantitaţile de apa vor fi cuprinse în general între 5 şi 15 l/mp. Vântul va avea intensificari, iar la rafalã se vor atinge viteze în general de 55...65 km/h. Temperatura maxima se va situa în jurul valorii de 21 de grade.***
La munte, vremea se va raci şi pe arii extinse va ploua. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantitaţile de apã vor depaşi 25 ... 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 ... 60 l/mp. În zona înalta, se vor semnala precipitaţii mixte, iar în cursul nopţii îndeosebi pe crestele Munţilor Apuseni şi ale Carpaţilor Orientali vor fi lapoviţa şi ninsoare. Vântul va avea intensificãri mai ales în zona înalta, cu rafale de peste 100...130 km/h. Vor fi...