Terra va fi lovită de un val puternic de căldură. În ce an Pământul va deveni nelocuibil și se vor înregistra 50 de grade Un viitor sumbru pare să se profileze pentru omenire și alte specii de mamifere în urma unor cercetări științifice care prezic temperaturi zilnice de până la 50 de grade Celsius. Studiul, condus de Universitatea din Bristol și publicat în revista Nature Geoscience, oferă o perspectivă alarmantă asupra climatului viitorului și a condițiilor dure cu care se va confrunta Pământul.
Alertă meteo: cod portocaliu de furtună. Se așteaptă căderi de grindină de dimensiuni medii Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de furtună pentru localităţi din judeţul Iaşi, unde se aşteaptă precipitaţii, dar şi grindină de dimensiuni medii.
Inundații pe DN1. Șoseaua, blocată de aluviuni în zona gării din Sinaia. Traficul a fost reluat în jurul orei 17:00 DN 1 este blocat, la această oră, pe şoseaua ocolitoare a staţiunii Sinaia, în zona gării din oraş, unde carosabilul este acoperit cu apă în urma unei ploi torenţiale şi a scurgerilor de pe versanţi.
Cod galben de ploi și vijelii. România, lovită de un val de frig: vor cădea până la 40 l de apă/mp. HARTA potopului Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare meteo cod galben de ploi și vijelii.
Temperaturi peste cele obişnuite, începând de la jumătatea lunii mai. Unde va continua, totuși, să plouă: prognoza ANM pe o lună Regimul termic se va caracteriza prin temperaturi uşor peste normalele perioadei în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele zile din iunie, anunță ANM, în prognoza pentru patru săptămâni remisă marţi. Astfel, conform meteorologilor, în săptămâna 6 - 13 mai va fi mai cald decât în mod obişnuit, în vestul ţării.
Vremea extremelor: România, lovită de furtuni cu grindină. Zonele unde temperaturile sar la 30 de grade Celsius Ploile continuă și astăzi în țara noastră, însă vor fi și regiuni unde temperaturile vor urca la 30 de grade Celsius.
Prognoza meteo 7 mai: Ce zone vor fi lovite de ploi torențiale Vremea în data de 7 mai va fi una instabilă dar cu temperaturi ridicate. Izolat sunt așteptate chiar și ploi torențiale.
Un nou val de frig peste România, după care urmează caniculă. Prognoză actualizată Vremea se schimbă din nou. După vijeliile care au făcut prăpăd în țară și după maxime care vor atinge aproape 30 de grade marți, pentru ca de joi temperaturile să scadă brusc. Directorul ANM Elena Mateescu a transmis, în direct la Realitatea Plus, care sunt zonele vizate.
ALERTĂ! Cod galben de inundații pe râurile din 6 județe Hidrologii au emis o atenționare de Cod galben de inundații pe râurile din șase județe. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de Atenţie.
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni: Unde vor fi 26 de grade. Anunțul ANM Meteorologii anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima jumătate a săptămânii viitoare. La munte, media temperaturilor maxime va fi de 14 grade la începutul intervalului, va oscila între 8 şi 10 grade în perioada 8 – 14 mai, iar spre finalul celei de-a doua decadă sunt estimate valori în jurul a 16 grade.
Vremea se răcește semnificativ în urmatoarele zile. Anunțul făcut de meteorologul ANM Vremea se răcește puternic în următoarele zile.
Vremea rea a făcut prăpăd în țară: Vijelii, grindină și ploi. Mai multe mașini au fost luate de o viitură Vreme extremă de Paște. Mai multe județe din țară au fost măturate de ploi torențiale și grindină. Viiturile puternice au luat mașinile parcate, iar mai multe gospodării au fost inundate. Oamenii s-au văzut neputincioși în fața naturii și au privit neputincioși cum tot ce au agonisit într-o viață a fost luat de ape sau distrus de grindină.
Vremea, 6 mai: Cresc temperaturile în toată țara. În ce zonă se vor înregistra chiar și 28 de grade Celsius Vremea în data de 6 mai vine cu temperaturi mai mari față de ziua precedentă.
Prăpăd într-o localitate din Prahova. Viitura a luat pe sus mai multe mașini VIDEO Ploile torențiale au făcut prăpăd, în județul Prahova, unde viitura a năvălit peste localitatea Vâlcănești. Deși nu s-au înregistrat victime, mai multe mașini au fost luate de ape.
Alertă METEO! Coduri galben și portocaliu de ploi și vijelii. În unele județe au fost emise și mesaje RO-Alert Vremea capricioasă nu ține cu românii care petrec în prima zi de Paște. Fenomene meteo vor lovi mai multe zone din țară, fiind lansate mai multe Coduri de vreme rea, dar și mesaje RO-Alert.
În prima zi de Paște, grindina a făcut ravagii în mai multe zone din țară FOTO+VIDEO Dacă mulți români se relaxează alături de familie, în prima zi de Paște, unele zone ale țării au fost puternic lovite de furia naturii.
ANM a emis cod galben de ploi în mai multe județe din România Cinci județe sunt vizate de o atenționare nowcasting Cod galben de ploi vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni, în după-amiază și seara primei zile de Paște.
Prognoză nouă pentru prima zi de Paște, Meteorologii au schimbat hărțile Vremea se schimbă de la o oră la alta, meteorologii anunță că astzăi temperaturile vor fi în creștere față de ziua de ieri. În unele zone din țară vor fi și 26 de grade Celsius.
Pericol de inundații pe râurile din județul Bihor. Mesajul transmis de hidrologi Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a transmis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă în orele următoare pe râurile mici din bazinele hidrografice Holod şi Cornet, pe raza judeţului Bihor.
Cod galben de vijelie în Banat. Vânt puternic în noaptea de Paște, este vizat inclusiv Bucureștiul - HARTĂ Meteorologii au emis mai multe avertizări de tip cod galben de vreme severă, în noaptea Învierii. Banatul este lovit de furtun și averse cu grindină, în timp ce în Muntenia și Dobrogea vântul va sufla cu intensitate.
Vremea de Paște. Avertizări de vânt puternic. ANM a emis un Cod galben Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunţă un Cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei.
Cum va fi vremea de Paște? Prognoza meteo pentru Noaptea de Înviere În anumite regiuni ale țării, mai ales în prima zi a sărbătorilor pascale, vor fi șanse mari de ploaie. Totuși, în noaptea de Înviere scăpăm, parțial, de ploi. Vor fi posibile averse slabe doar în sud-vest. În prima zi de Paște se întorc ploile la munte și în jumătatea de vest. Tot în vest, vremea va fi caldă aproape că într-o zi de vara. Maximele vor ajunge la 25 de grade.
Schimbări radicale de Paște în România. Țara se împarte în două: zonele afectate de ploi și zonele în care va fi soare Potrivit celor mai recente informații de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), prognoza meteo pentru săptămâna viitoare indică ploi de Paște în jumătatea de est a țării, în timp ce în cealaltă jumătate se anunță o vreme frumoasă.
Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Temperaturile vor ajunge în curând chiar și la 26 de grade Administraţia Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 6 mai - 3 iunie 2024. Potrivit meteorologilor, vremea va fi schimbătoare, cu variații de temperatură și vijelii în mai multe zone din țară. La începutul săptămânii viitoare, valorile în termometre vor trece de 26 de grade Celsius.
Prognoza meteo 3 mai: Nu scăpăm de ploi nici astăzi. La cât vor ajunge maximele zilei Astazi, cerul va avea înnorări temporare și vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice în Banat, Oltenia, local în Muntenia, pe arii restrânse în Dobrogea și izolat în rest. În regiunile sud-vestice, pe spații mici, vor fi posibile cantități de apă mai însemnate (15...20 l/mp).
Gemeni sechestrați de tatăl violent, după ce le-a agresat mama: intervenție în forță a mascaților, în Sectorul 5 Caz șocant în Capitală. Doi gemeni de 4 luni au fost salvați de mascați în ultima clipă după ce tatăl lor le-a agresat mama și apoi s-a baricadat cu ei într-un apartament din sectorul 5.
Prognoza meteo 2 mai. Ploi și descărcări electrice în mare parte din țară. Câte grade ne arată astăzi termometrul, potrivit ANM Astazi, valorile de temperatura se vor situa în jurul mediilor multianuale. Vor fi averse posibil însotite de descãrcãri electrice local în Banat şi pe arii restrânse în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.
Ploile se extind, înainte de Paște. Zonele lovite de vijelii: temperaturile, în scădere Vremea se schimbă radical, înainte de Paște. Ploile câștigă tot mai mult teren, iar temperaturile încep să scadă simțitor.
Un vulcan a început să erupă din nou. Alertă maximă Este alertă maximă în Indonezia, acolo unde vulcan a început să erupă din nou. Autoritățile au intervenit și au evacuat locuitorii aflați pe o rază de 6 kilometri.
Vremea face ravagii în lume. Zeci de morți și case distruse Vremea face ravagii în mai multe zone ale lumii. Din cauza inundațiilor catastrofale, un baraj din Kenya a fost distrus. În urma incidentului, peste 50 de persoane au murit, iar alte 76 au fost date dispărute. De asemnea, în Brazilia, tot din cauza inundațiillor, cinci oameni au murit, iar 18 au fost dați dispăruți.