//=Assets::insertQuantcastScript()?>
Articolele din categoria VREMEA:
Vineri, valorile termice vor fi uşor mai scăzute decât cele specifice perioadei, în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor avea valori de la 15 ...16 grade în depresiuni și pe litoral, până la 23 de grade în Câmpia de Vest. Va ploua în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei şi zona de munte, iar după-amiaza şi seara şi în Oltenia, nordul Moldovei şi izolat în restul ţării. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice si izolat de grindină. Vântul va avea unele intensificări la munte si în estul, sud-estul și centrul ţării, dar trecător şi în celelalte regiuni, în timpul ploilor.
Joi, vremea va continua să se încălzească uşor, astfel încât temperaturile maxime, apropiate de cele normale în cea mai mare parte a ţării, se vor încadra între 13 şi 24 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse şi descărcări electrice, local în sud-vestul, centrul şi nord-estul ţãrii, precum şi la munte, dar numai izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor, dar şi în zona montană înaltă.
Valorile termice prognozate de către meteorologi în următoarele trei luni se vor încadra, în general, în mediile multianuale lunare, și doar în iulie se anunță temperaturi caniculare, în special în regiunile sudice, sud-estice și estice. La capitolul precipitații, acestea vor fi excedentare în luna mai și iunie, în majoritatea zonelor, dar și deficitare pe durata lunii iulie, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul mai - iulie 2016, publicată de ANM.
Regimul termic se va încadra în limitele climatologice normale pentru această perioadă, valorile termice diurne urmând să nu depășească 21 de grade Celsius la nivelul întregii țări, în timp ce ploile își vor face, din nou, apariția atât în zilele de 25 și 29 aprilie, cât și în zilele de Paști, când se anunță precipitații pe arii extinse, în general moderate cantitativ, însă local mai însemnate, potrivit estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) valabile pentru intervalul 25 aprilie - 8 mai, publicate luni.
Joi, vremea va deveni în general frumoasă, dar se va menţine răcoroasă dimineaţa. Cerul va avea unele înnorări în nordul, centrul şi estul ţării, unde izolat va ploua slab, iar în rest va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în centrul, estul şi sud-estul ţării, precum şi în zona montană. Temperaturile maxime, uşor mai ridicate decât ieri, se vor situa între 11 grade în depresiuni şi 20 de grade, izolat în sudul ţării.
Vremea continuă să se răcească miercuri, astfel că termometrele vor indica între 12 şi 19 grade. Va ploua în Muntenia, pe arii restrânse peste 25...30 l/mp şi moderat cantitativ, în jur de 15 l/mp, în estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, iar în restul regiunilor, doar pe arii restrânse. Ploile vor fi şi sub formă de averse cu tunete şi fulgere, iar la munte vorbim despre precipitaţii mixte. În sud-vestul ţăriivântul va sufla cu peste 60...65 km/h, pe creste peste 80 km/h şi va avea intensificări şi în restul ţării.