Articolele din categoria VREMEA:

Poluare cu fum la Kiev (martie 2022 - Profimedia)
Norul de praf care a ajuns în nord-estul României conține și particule de la bombardamentele din Zaporojie și Donețk
Norul de praf cu aspect de ceață care și-a făcut apariția în ultimele zile în nord-estul României conține și substanțe emanate în atmosferă după bombardamentele din Ucraina, inclusiv din zona centralei nucleare Zaporojie. Concentrația acestora este însă extrem de mică în volumul de praf, au constatat specialiștii portalului Meteo Moldova, aflat sub egida Departamentul de Geografie, Facultatea de Geografie și Geologie al Universității din Iași.
Vreme instabilă
Vremea 23 august - Cod portocaliu de vreme instabilă - Care sunt zonele vizate
Astăzi vremea va fi instabilă și în aproape toată țara vor fi înnorări accentuate însoțite de averse, dar şi de descărcări electrice. In nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei şi sud-vestul Transilvaniei se vor înregistra cantități de apă de peste 50 l/mp. Izolat vor fi condiţii de grindină, iar vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în special în timpul ploilor. În estul şi sud-estul țării va fi cald, iar disconfortul termic va fi ridicat, astfel că la nivelul întregii ţări vor fi maxime cuprinse între 24 şi 34 de grade.*** 
Tornada
România, măturată de vijelii extreme și ploi - Clipe de panică în Dolj, o tornadă imensă a pus oamenii în pericol
România a fost măturată în ultimele ore de vijelii extreme. O tornadă a stârnit panica printre oamenii din Dolj. Imaginile șocante s-au viralizat rapid pe rețelele sociale iar autoritățile i-au îndemnat pe oameni să stea cât mai departe cu putință pentru a nu se produce o tragedie. Și în Mureș vremea rea a făcut prăpăd. Ploaia torențială a inundat curțile oamenilor, iar grindina a distrus mai multe mașini. 
Inundatii
Vremea rea face prăpăd în țară - Pompierii au intervenit de urgență în urma furtunilor - Pe Transfăgărășan au căzut copaci, în Dâmbovița, inundații
Vântul puternic şi ploile abundente au afectat zone din judeţele Argeş şi Dâmboviţa, duminică după amiază. În zona împădurită a Transfăgărăşanului câţiva copaci au fost puşi la pământ, iar în judeţul Dâmboviţa au existat zone inundate. Duminică seară sunt în vigoare atenţionări hidrologice nowcasting Cod galben care vizează cursuri de apă din mai multe judeţe. 
Ploi torentiale
Vremea se SCHIMBĂ semnificativ! Mai bine de jumătate din țară sub AVERTIZARE METEO: sunt așteptate precipitații abundente
Meteorologii au actualizat, duminică, avertizarea Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă în intervalul 21 august, ora 10:00 - 22 august, ora 22:00. În plus,  ANM a actualizat Codul portocaliu de ploi abundente, valabil în intervalul 21 august, ora 10:00 - 22 august, ora 22:00, care vizează mai multe judeţe ale țării.
Vijelii
Noi AVERTIZĂRI meteo de la ANM! Canicula, urmată de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ
Meteorologii au emis, astăzi, o atenționare meteo Cod galben care anunță un val de clădură și disconfort termic ridicat, valabilă în sudul și sud-estul țării, local și în nord-vest. Tot o atenționare Cod galben a fost emisă începând de astăzi, de la ora 10:00, și până luni, la ora 12:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în Banat, apoi în extindere în jumătatea sud-vestică a teritoriului. În plus, în intervalul 20 august, ora 10:00 - 22 august, ora 14:00, a fost instituit un Cod portocaliu tot de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente. Sunt vizate Banaul, Oltenia, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei.