"Luni Senatul să introducă pe ordinea de zi stimulentul pentru profiesori. PSD consdieră că aceștia sunt în linia întâi la fel ca și medicii. Este vorba de un stimulent identic de 500 de euro. Marți acesta va merge în Camera Deputaților și va trece prin vot final, rămânând să fie trimis către promulgare președintelui și vom vedea ce va face acesta, dacă va ataca și această lege sau nu la Curtea Constituțională", a afirmat Cilocacu.
Social-democrații nu se opresc însă aici, și asta pentru că și-au propus pentu ziua de miercuri, când se va întruni plenul comun al Camerei Deputaților și al Senatului, să introducă pe ordinea de zi rectificarea bugetară, cu modificarea ca mărirea pensiilor să fie de 40%, și nu de 14%.
Potrivit lui Ciolacu, social-democrații vor încerca, de asemenea, în Parlament o "echilibrare corectă și transpartinică către autoritățile locale" deoarece - spune el - "prin HG emisă de Guvernul Orban s-a avut grijă de mita electorală și de primarii cumpărații de la PSD", însă nicio primărie aflată sub administrarea PSD nu a primit niciun ban.
La mijlocul lunii august, Marcel Ciolacu acuza Guvernul că se răzbună pe popor prin rectificarea bugetară anunțată, făcută ”în disprețul realității”, și promitea că proiectul de rectificare va fi corectat în Parlament.