"Instanţele judecătoreşti sunt singurele autorităţi care se pot pronunţa asupra legalităţii sau nelegalităţii unei diplome. Ministerul Educaţiei nu are nicio o calitate conferită de lege în acest domeniu", a declarat Aurelian Bondrea.
Oficialul a mai spus că Univesitatea a fost acreditată prin legea 443 din 5 iulie 2002, fapt care i-a conferit dreptul de a organiza examene de licenţă şi de diplome şi "de a elibera diplome necontestate de nicio autoritate din ţară sau străinătate".
Aurelian Bondrea a explicat că Universitatea Spiru Haret are un caracter non-profit şi că a funcţionat legal de la constituirea sa, în anul 1991. "Specializările şi programele de studii din structura Universităţii au parcurs potrivit legii, etapele evaluării externe de către instituţiile abilitate din România, în vederea obţinerii acreditării sau a autorizării de funcţionare provizorii", potrivit rectorului.
"Doamna Ecaterina Andronescu susţine în mod abuziv şi nelegal că instanţă judecătorească a stabilit ca Universitatea Spiru Haret să nu facă parte din structura Hotărârii de Guvern 676/2007 şi 635/2008, la cererea Universităţii", a completat rectorul. Potrivit acestuia, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit ca Universitatea să fie inclusă în cele două Hotărâri de Guvern, însă "în acord cu structura aprobată de senatul universitar, fiind nelegală modificarea de către Guvern a acesteia".
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că, dacă
Universitatea Spiru Haret nu se supune evaluărilor şi continuă
ilegalităţile, va propune adoptării un proiect legislativ pentru
desfiinţarea instituţiei, după ce reprezentanţii Universităţii au
refuzat să accepte măsurile ministeriale.
Absolvenţii cu diplome ilegale vor avea la dispoziţie cinci ani pentru a promova un examen de validare şi unul de licenţă, potrivit unei Ordonanţe de Guvern ce ar putea fi aprobată săptămâna viitoare, a anunţat Ecaterina Andronescu.