Presa americană relatează că Teheranul este gata să continue spirala ripostelor iraniano-israeliene, în pofida apelurilor la reținere adresate părților de comunitatea internațională.
CNN susține, citând surse iraniene de nivel înalt, că Teheranul se pregătește să atace din nou Israelul, ca replică la atacul acestuia de la sfârșitul săptămânii trecute. Sursa menționată nu a furnizat data atacului, dar a afirmat că e foarte probabil ca acesta să aibă loc până la alegerile prezidențiale din Statele Unite, deci în zilele imediat următoare. Conform afirmațiilor acestora, atacul va fi decisiv și dureros.
Șeful Statului Major General al armatei israeliene, Herzi Halevi, a avertizat marți Iranul că, în situația în care va ataca din nou Israelul, acesta va răspunde la un alt nivel decât cel de săptămâna trecută și cu mijloace de luptă pe care nu le-a folosit până acum. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat, după publicarea relatării CNN, că, în situația unui atac iranian împotriva Israelului, Statele Unite vor fi de partea Israelului și vor ajuta la apărarea acestuia.
Joi vor sosi în Israel emisarii americani pentru Orientul Mijlociu, Amos Hochstein și Brett McGurk, care duc cu ei un acord de încetare a focului în Liban. Premierul libanez, Najib Mikati, s-a arătat optimist față de misiunea celor doi, după o convorbire telefonică cu Amos Hochstein.
Casa Albă a îndemnat Iranul ”să-şi înceteze atacurile asupra Israelului, astfel încât acest ciclu de lupte să se poată termina fără o escaladare suplimentară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, Sean Savett, după ce atacurile aeriene ale Israelului împotriva Iranului s-au încheiat.
Israelul a lovit sâmbătă, 26 octombrie, instalaţii militare iraniene ca replică la un atac cu aproximativ 200 de rachete iraniene balistice la 1 octombrie, la rândul lui ca represalii faţă de asasinarea liderilor Hamasului palestinian, Ismail Haniyeh, şi Hezbollahului libanez, Hassan Nasrallah, mişcări susţinute de Teheran.
Comandantul Gardienilor Revoluţiei, generalul Hossein Salami, a ameninţat cu ”consecinţe amare şi inimaginabile”, după acest atac.
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a spus că răspunsul nu trebuie să fie ”nici exagerat, nici minimalizat”.
”Noi nu căutăm războiul, ci ne apărăm drepturile naţiunii noastre”, a declarat duminică, 27 octombrie, preşedintele iranian Massoud Pezeshkian.
Iranul va ”da un răspuns adecvat agresiunii regimului sionist”, a anunţat el.