"….Plecai călare ca să merg la Bisoca, sat în două chipuri interesant:
mai întâi fiindcă de sub dealul pe care el şade, izvorăşte Peceneaga,
un pârâu cu nume preţios pentru etnografii tãrii; al doilea, pentru că
într-însul trăiesc şi se prăşesc, din neam în neam, cei mai frumoşi
bărbaţi din tot plaiul împrejmuitor…”.
Sunt vorbele lui Alexandru Odobescu. Dar pot, la fel de bine, să fie
ale unui turist care poposeşte în aceste zile la Bisoca, pentru că
deşi anii au trecut, şi nu puţini, locurile au rămas neschimbate.
Satul e aşezat la 70 de kilometri distanţă de municipiul Buzău, pe
cursul superior al râului Râmnicu Sărat. Odată ajunşi acolo, primul
popas îl facem la pădurea cu lacuri.
Coborâm, lacul nu se vede că e acoperit cu zăpadă. Ne continuăm nerăbdători drumul alături de un ghid care ne dezvăluie secretele locului.
Ne aflăm pe vârful Momâii, legenda spune că tot acest teren a
fost sub patronatul muntelui Athos, iar când Cuza Vodă a trecut pe aici,
nemulţumit de ce făcea preotul de aici a dat terenul
moşnenilor.
Pentru că ziua e scurtă, ne grăbim să vedem unde am putea să înnoptăm.
S-a dus vestea despre ospitalitatea localnicilor aşa că, fără ezitare,
ne oprim la primul gospodar pe care-l vedem în curte. Nea Mitică Popa ne prezintă gospodăria, de care este foarte mândru. Apoi, gazda noastră ne îndeamnă să gustăm din ţuica făcută după o reţetă veche de sute de ani.
''Noi adunăm prunele toamna, le lăsăm să fermenteze, e ţuică
naturală, nu se pune zahăr. Ceva vechi ce am apucat de
la părinţi, nu improvizaţii'', spune mândru nea Mitică Popa.
De la gazda noastră aflăm că de la Bisoca putem da o fugă până la Mănăstirea Poiana Mărului şi tot de aici ajungem foarte uşor la Rezervatia Naturală Lacurile. Dar poate într-o altă zi.
