Într-o noapte de pomină la Sibiu, lovit de trufie, am încercat să îl parodiez pe Isus şi să hrănesc cu un singur peşte o sută de artişti.
Hamsiul cu pricina era un somn de vreo 60 de kile pe care amicul meu, primarele Caransebeşului, mi l-a adus drept ofrandă cu ocazia premierei „Faustului“ lui Purcărete, când păream toţi contaminaţi de geniu.
După ce am năvălit în bucătăria unui restaurant de la marginea oraşului, am dezbrăcat monstrul de piele, l-am îndulcit cu grăunţe de sare, l-am gâdilat cu piper, apoi l-am oblojit cu sucul a vreo 3 portocale. După vreo oră, l-am prăvălit într-o cratiţă uriaşă, l-am aşezat pe un pătuţ de ardei gras, adăugând apoi o căciulă de căţei de usturoi, un fes de capere şi o mâna zgârcită de cuişoare.
Nu mai e cazul să vă amintesc că l-am botezat cu o damigeană de Sauvignon Blanc de-al subsemnatului şi că l-am băgat fără milă la cuptor, în sfârâiala de unt.
