Fostul preşedinte al organizatiei PD-L Corneşti, din judeţul Dâmboviţa, Ioan Radu, a povestit pentru jurnaliştii de la Alpha TV Ploieşti şi de la cotidianul “Telegraful de Prahova”, citaţi de Gardianul că, la alegerile europarlamentare, cel puţin 20 de localnici au fost transportaţi cu maşinile în câteva localităţi din judeţul vecin, Prahova, pentru a vota pe liste suplimentare cu Elena Băsescu.
Ioan Radu a povestit cum, cu câteva zile înainte de alegeri, senatorul PD-L de Dâmboviţa, Valentin Gigel Calcan, a convocat 14 preşedinţi de organizaţii judeţene pentru a-i instrui cum trebuie mobilizaţi oamenii, cum trebuie transportaţi, de unde se vor lua banii pentru combustibil. Mai mult, sarcina trasată de Calcan preşedinţilor de organizaţii era obţinerea în secţiile de votare a 7-12 voturi pentru Elena Băsescu. Potrivit lui Calcan, acest ordin venea "de la centru", adica de la Biroul Permanent Naţional al PD-L.
"A spus să obţinem 7 la 12 voturi şi pentru EBA. La sfârşitul instruirii m-am ridicat revoltat de strategia pe care ne-o propunea. Pur şi simplu era o strategie din birou care însemna să notăm cine a venit la votare, câţi au votat cu PD-L. ... Fiind de faţă toţi, preşedinţi de la vreo 14 organizaţii din sud-estul judeţului Dâmboviţa că e sarcină de la centru de la BPD al partidului", a declarat fostul preşedinte al organizatiei PD-L Corneşti, din judeţul Dâmboviţa, Ioan Radu.De altfel, jurnalistii prahoveni au găsit alegători care au spus fie ca au fost duşi la vot de patronii firmelor la care lucrează, fie că au primit lemne de foc pentru voturile date Elenei Băsescu. Jurnaliştii spun că toţi aceştia apar pe listele suplimentare.
Reprezentanţii PD-L spun că de la centru nu a fost lansată o astfel de directivă.
"Poate oameni aia s-au dus într-o excursie, poate şi-au vizitat rudele, poate pur şi simplu s-au dus să voteze în altă parte", spune Roberta Anastase.
În replică la acuzaţiile emise de Ioan Radu, senatorul de Dâmboviţa, Valentin Calcan, declară că "n-am avut o astfel de directivă de la Biroul Permanent Naţional şi nici nu s-a discutat despre aşa ceva".