La Limba şi Literatura Română principala provocare a elevilor va fi textul la prima vedere. Spre deosebire de anii trecuţi în care se punea accent pe comentariile deja învăţate, noile examene se vor concentra pe creativitatea elevilor.
\'\'Subiectele sunt altfel organizate la aceste examene, cu mai mult accent pe textul la prima vedere. Este mai puţin previzibil decât testele clasice, care presupuneau memorare mecanică. Ne dorim să nu producem doar elevi care memorează, dar trebuie ştiute aceste cerinţe la început de ciclu. Manualele trebuie şi ele făcute după noul model\'\', a declarat pentru REALITATEA.NET Camelia Gavrilă, profesor de Limba şi Literatura Română la Colegiul \'\'C. Negruzzi\'\' din Iaşi şi fost inspector şcolar general.
Vor fi testate cunoştinţele de morfologie, sintaxă, vocabular, punctuaţie, ortografie sau stilistică. Dacă primul subiect va testa capacitatea de a întelege şi a descifra un text la prima vedere, un alt subiect va verifica abilităţile de redactare ale elevilor.
Dificultatea noului examen va fi dată nu doar de textul la prima vedere, ci şi de numărul mare de cerinţe.
\'\'Este destul de mult pentru două ore, cât durează examenul. Sunt multe cerinţe, mult de lucru. În plus, şi modul de concepere a subiectelor îi poate pune în dificultate. Contextul poate fi surprinzător. Nota 5-6 se va lua destul de uşor. Sunt suficiente cunoştinţe minime. Pentru note mari însă va fi mai greu\'\', a mai spus profesorul Camelia Gavrilă.
La matematică, profesorii care au conceput modelele de subiecte au fost mai atenţi cu elevii.
\'\'Nu am vrut să le dăm din prima toţi itemii pe model internaţional, pentru că ar fi fost mai dificil pentru ei. Noul model este un melanj între tipul clasic şi cel internaţional\'\', a declarat inspectorul şcolar general al municipiului Bucureşti, Cristian Alexandrescu, profesor de matematică la Liceul \'\'Ion Creangă\'\' din Capitală.
Profesorul Alexandrescu spune că elevii nu trebuie să fie speriaţi de noul tip de examinare. Noile subiecte ar putea fi chiar mai uşoare decât cele din anii trecuţi.
Elevii de clasa a VIII-a vor fi evaluaţi prin noul test naţional doar la limba română şi matematică, spre deosebire de anii trecuţi, când aveau şi o a treia probă la alegere, istoria sau geografia.