Emil Boc a spus că, înainte de începerea anului şcolar 2009-1010, trebuie ca principalele "modificări de susbstanţă" să fie operaţionale.
Preşedintele Traian Băsescu i-a solicitat, miercuri, primului ministru Emil Boc, o informare referitoare la planul de adoptare a soluţiilor legislative privind Educaţia, propuse de Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniile Educaţiei şi Cercetării.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Traian Băsescu i-a solicitat lui Emil Boc să precizeze termenul pe care Executivul şi l-a propus pentru adoptarea soluţiilor legislative, care au fost transmise Guvernului, inclusiv ministrului Educaţiei, în luna aprilie.
"Preşedintele Traian Băsescu consideră că întârzierea adoptării legilor de reformă a Educaţiei echivalează cu sacrificarea interesului copiilor cu cel puţin încă un an de zile", se precizează în comunicatul de presă remis Agenţiei NewsIn.
Citeşte şi... Băsescu îi cere lui Boc să-i spună când adoptă Guvernul actele normative din Educaţie