Reporterii lusitani i-au văzut pe Iuliu Mureşn şi Răzvan Zamfir la un
hotel din capitala Portugaliei, deşi aceştia au făcut tot posibilul
pentru a trece neobservaţi. Din câte se pare, reprezentanţii clubului
român s-au întâlnit cu cei ai clubului Benfica pentru a discuta despre
trecerea uruguayanului Alvaro Pereira la gruparea lusitană.
"Clubul Benfica trece în acest moment prin unele probleme financiare şi
ar putea oferi unul sau chiar doi jucători plus o sumă de bani pentru
transferul lui Pereira. Având în vedere şi problemele financiare ale
românilor, dar şi bunele relaţii dintre cele două cluburi, deşi preţul
jucătorului este de circa 5-6 milioane de euro, s-ar putea ajunge la o
altă înţelgere. Din afacere ar putea face parte şi românul Laszlo
Sepsi, care nu mai este dorit de portughezi", notează O'Jogo.
Alvaro Pereira a fost adus la CFR la începutul sezonul 2007-2008 de la
formaţia Argentina Juniors pentru aproximativ două milioane de euro,
iar fotbalistul mai are încă patru ani de contract cu gruparea din Cluj.