"În faţa a ceea ce se întâmplă în România astăzi din punct de vedere social, în faţa protestului extins şi conjugat al unor sindicate din domenii foarte importante: învăţământ, sănătate, ordine publică, administraţie publică, conjugat cu protestul magistraţilor, cu ameninţarea unei greve generale pe care ne-o anunţă reprezentanţii sindicali ai peste un milion de salariaţi din România, cerem în sfârşit un act de responsabilitate din partea Guvernului Emil Boc - anume retragerea pachetelor destinate asumării, negocieri reale cu partenerii sociali şi dezbaterea în Parlament a acestor legi de maximă importanţă (...) Suntem într-o situaţie în care România nu a mai fost de multă vreme şi în faţa acestei situaţii vrem măcar acest gest de minimă responsabilitate şi anume retragerea acestor pachete de legi", a cerut Antonescu.
Liderul PNL a spus că vinovaţi de această situaţie sunt preşedintele, premierul şi liderul PSD. "Nu cred că exagerez dacă spun că suntem realmente în pragul haosului şi îi fac direct vinovaţi pe Traian Băsescu, pe Emil Boc, pe Mircea Geoană de această situaţie - vinovaţi prin incompetenţă, prin iresponsabilitate, prin lanţul de minciuni cu destinaţie exclusiv electorală pe care le spun de aproape nouă luni românilor", a continuat liderul PNL.
Antonescu a atras atenţia că o grevă generală echivalează cu paralizarea vieţii publice din România, inclusiv a procesului electoral pentru alegerile prezidenţiale.
Pe de altă parte, Antonescu a mai susţinut şi că, "de urgenţă", Guvernul ar trebui să se debaraseze de ministrul Educaţiei, de ministrul Justiţiei, de ministrul Muncii şi de ministrul de Interne. "Sunt oameni care nu sunt capabili şi nu au nici cea mai mică preocupare pentru a gestiona decent, acceptabil domeniul pe care îl conduc", a mai adăugat preşedintele liberal.
"Fac acest apel la Guvernul Emil Boc, pentru că altul nu avem în acest moment, şi sigur că, din punct de vedere politic, ar putea fi mai profitabil poate pentru mine şi pentru PNL ca ei să-şi asume răspunderea, să sfideze în continuare largi categorii ale electoratului, să vină în Parlament unde noi să putem purta o dispută politică. Dar, din punctul de vedere al efectelor sociale, din punctul de vedere al preocupării minimale pentru buna funcţionare a statului de drept şi a societăţii româneşti, cred că e mai bine ca Guvernul Emil Boc să nu întindă coarda", completat liderul liberal.
Întrebat dacă cere explicit demisia sau demiterea celor patru miniştri, Antonescu a răspuns referindu-se la "incompetenţa" întregului Cabinet. "Nu mai este relevant într-un Guvern care se prezintă şi funcţionează în halul Guvernului Emil Boc să fie numai unii daţi afară. Dar eu cred că acesta este un gest minim pe care orice prim-ministru responsabil ar fi trebuit să-l facă. Cred că tot acest Guvern ar trebui să plece nu doar de la putere, nu doar de la Palatul Victoria, ci undeva unde au mai rămas păduri prin România să se ascundă de ruşinea pe care cred că ar trebui s-o poarte în faţa tuturor românilor", a susţinut liberalul.
Antonescu a reiterat poziţia PNL de a iniţia o moţiune de cenzură, subliniind că liberalii aşteaptă semnăturile celor de la UDMR. "În ce ne priveşte, nu este niciun fel de ezitare, avem toate motivele s-o facem şi, categoric, o vom face. UDMR a rămas încă să analizeze în funcţie de modul în care ministerul Educaţiei în principal abordează amendamentele pe care dânşii le-au depus", a afirmat liderul liberal.