"Ultimii ani au fost o luptă permanentă cu accidentările", a declarat Ivanovic pentru ziarul britanic The Times. "A fost întotdeauna o luptă să revin și a fost multă muncă pe terenul de joc și în afara lui", a adăugat ea.
"Pentru mine, IPTL (International Premier Tennis League, un turneu organizat în Japonia, Singapore și India între 2 și 11 decembrie) a fost ultimul test. Mintea și corpul meu au simțit că trebuie să merg mai departe", a afirmat învingătoarea de la Roland Garros din 2008.
În 2007, la doar 19 ani, Ivanovic a explodat ajungând în finala turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, în care a fost învinsă de belgianca Justine Hénin, atunci numărul unu mondial, conform Agerpres.
Anul următor și-a realizat visul și a câștigat Openul Franței, învingând-o în ultimul act pe rusoaica Dinara Safina (6-3, 6-4), iar apoi a devenit numărul unu mondial.
La câteva luni după aceea a ajuns în finala altui turneu de Mare Șlem, Australian Open. Din nefericire pentru Ivanovic, sezoanele următoare, marcate de accidentări, au fost tot mai dificile pentru ea.
"Chiar dacă atunci când privesc înapoi cred că aș fi putut reuși ceva mai mult, totul se întâmplă cu un motiv", a dorit să relativizeze Ivanovic.
Ea a mărturisit că uneori a putut fi apăsătoare atenția mediatică de care a avut parte, mai ales din cauza fizicului său.
"Eram destul de măgulită. Doar că a fost un pic împovărător pentru mine fiindcă eram atât de tânără. A fost greu să gestionez toată această responsabilitate, fiindcă eram atât de timidă când eram tânără", a povestit ea.
Ivanovic, care s-a căsătorit în acest an cu fotbalistul german Bastian Schweinsteiger, la Veneția, a precizat că nu va reveni în circuit, nici măcar ca antrenoare.
"Sunt foarte fericită cu cariera pe care am avut-o. Acum e vremea să încerc altceva", a spus ea.