Dosar penal pentru distrugere, după incendiul devastator de la Brașov. Un posibil dezastru a fost evitat la mustață Dosar penal după incidentul grav din Brașov, în urma căruia un incendiu izbucnit la un autoturism, în miez de noapte, era cât pe ce să distrugă un întreg bloc de locuințe. Ancheta vizează infracţiunea de distrugere.
O nouă înșelătorie la telefon: cum sunt lăsați oamenii creduli fără bani în cont Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că este continuată campania de apeluri „spoofed” în care atacatorii se prezintă la telefon drept angajaţi ai instituţiei.
Viitura de pe Dunăre, în întârziere. Când ajunge în România puhoiul de ape care a făcut ravagii în Ungaria Viitura de pe Dunăre, mult anunțată și mai ales așteptată, va întârzia să apară și în România. Cei de la Apele Române spun că puhoiul de ape va ajunge pe teritoriul țării noastre abia pe 1 octombrie.
Creșterea salariilor, anulată de explozia prețurilor. Unde sunt cele mai mari câștiguri în 2024 Institutul de Statistică anunță că salariile au crescut cu 15% anul acesta, comparativ cu 2023. Însă, inflația galopantă a anulat absolut orice majorare.
Nuntă terminată cu scandal la Bacău. Barmanii, amenințați de primar, care este și proprietarul locației unde s-a ținut evenimentul Nuntă terminată cu scandal. Mai mulți barmani acuză că au fost amenințați și jigniți de primarul din Ardeoani, judetul Bacau, de altfel și proprietarul localului unde a avut loc evenimentul. Tinerii susțin că au fost înjurați și la un pas să fie sechestrați, după ce li s-a dat trei minute ca să își stângă lucrurile.
Generația pierdută: aproape 30% dintre adolescenții români, dependenți de rețele sociale și jocurile pe mobil Adolescenții români sunt dependenți de rețelele sociale și de jocurile pe mobil sau calculator. Cel puțin asta a scos la iveală studiul avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
13 minore însărcinate, de până în 17 ani, internate Într-o singură săptămână la Iași. Medicic: Majoritatea nu au nicio noțiune despre sarcină Semnal de alarmă dat de medici privind numărul minorelor însărcinate. Numai la Iași, spre exemplu, în perioada 16-22 septembrie, au fost internate 13 minore cu vârste între 14 și 17 ani. În 90% dintre cazuri, minorele au fost internate pentru naștere, iar restul din cauza unor complicații apărute în timpul sarcinii.
Ample percheziții într-o comună din Prahova, într-un dosar de distrugere și lovire. 3 persoane au intrat în curtea unui bărbat și l-au luat la bătaie Poliţiştii fac, miercuri dimineaţă, şase percheziţii în comuna Sângeru din judeţul Prahova, într-un dosar care vizează, între altele, ameninţarea, distrugerea şi lovirea şi alte violenţe. Mai multe persoane sunt suspectate că au participat la un scandal care a degenerat, iar trei bărbaţi au intrat în curtea unui imobil, unde l-au bătut pe proprietar. Şase persoane vor fi duse la sediul Poliţiei.
Circ cu lăutari în fața spitalului județean din Constanța: teancuri cu bani aruncate în stradă. Ce au sărbătorit petrecăreții A fost circ în fața spitalului județean din Constanța. Familia unei femei care tocmai a născut a venit cu lăutari și teancuri cu bani să sărbătorească. Petrecerea a început chiar de la ușa instituției.
Percheziții în București, într-un dosar de evaziune fiscală. Un INTERLOP dezvoltator imobiliar din clanul VASILOI, în vizorul DNA: 20 de milioane de lei prejudiciu Procurorii DNA fac, la această oră, percheziții în 8 imobile din București şi în judeţele Ilfov, Constanţa şi Prahova, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul în acest dosar se ridică la 20 de milioane de lei.
Clipe de groază pe Transfăgărășan: un adolescent de 14 ani a fost atacat de urs Un băiat în vârstă de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost atacat de un urs pe Transfăgărășan! Mai mulți pompieri și jandarmi montani s-au deplasat de urgență la fața locului pentru a-i acorda copilului primul ajutor.
Pregătiri pentru VIITURA de pe Dunăre, de la finalul săptămânii. Șefa ANM a anunțat DSU privind amploarea pericolului Autoritățile sunt în alertă după ce viitura care a făcut prăpăd în Ungaria va ajunge si în România, la sfârșitul săptămânii. Șefa ANM, Elena Mateescu l-a informat pe șeful Departamentului pentru Situații de Urgentă, Raed Arafat, că in paralele cu alerta de pe Dunăre va fi emis și un cod portocaliu pentru jumătatea de vest a țării.
Sever Mureșan a murit, după 3 luni de chin. Milionarul a suferit un AVC Milionarul Sever Mureșan a murit, în urma unui AVC, după trei luni de chin, într-un spital din Franța. Omul de afaceri avea 75 de ani.
Polițiștii au dat de urma agresorilor de la Pantelimon: 19 persoane, audiate. Firmele de pază de la spitale, verificate la sânge după scandal Polițiștii au dat de urma celor 19 agresori care au stat ascunși timp de patru zile după măcelul din stradă şi din spital. Totul după o desfășurare masivă de forțe în tot orașul. Oamenii legii au împânzit orașul de echipaje și au survolat zonele cu drone și elicoptere pentru a se asigura că toți făptașii vor fi prinși. Cu toții au ajuns la audieri, iar nouă dintre aceștia au fost reținuți. Unul dintre indivizi a fost arestat. Mascații au descins și la locuințele celor implicați în bătaie. Între timp, poliția a anunțat că va verifica toate firmele de pază care asigură securitatea spitalelor.
Primele IMAGINI cu adolescenta de 16 ani, care a distrus 6 mașini în încercarea de a scăpa de polițiști. Tânăra NU avea permis și conducea o mașină FURATĂ Au apărut primele imagini surprinse de camerele de supraveghere în care șoferița de 16 ani din Capitală a distrus cinci mașini parcate, inclusiv pe a ei. Totul după ce a condus cu viteză autoturismul furat de la unchiul ei și a pierdut controlul direcției. Pe filmare se vede cum adolescenta spulberă autoturismele parcate, în timp ce poliţiştii sunt pe urmele ei. Adolescenta se află acum sub control judiciar pentru 60 de zile.
Sărbătoare 25 septembrie. Doi mari sfinți ai ortodoxiei sunt celebrați în calendar. Zi de post Sfanta Cuvioasa Eufrosina a trait in Alexandria in vremea imparatului Teodosie cel Mic (sec V). Ea a fost rodul staruintei in rugaciune catre Dumnezeu a parintilor ei, care i-a binecuvantat cu nasterea de prunci dupa o vreme indelungata. La varsta de 12 ani, Eufrosina a devenit orfana de mama ramanand sub ocrotirea tatalui sau, Pafnutie. Implinind varsta de 18 ani si nevrand sa se casatoreasca, Eufrosina a parasit in taina casa parinteasca si, imbracand haine barbatesti, a intrat intr-o manastire de monahi. Staretul a primit-o, punand-o sub ascultarea parintelui Agapit.
Proiectul prin care primarul Dominic Fritz vrea să bată palma cu OMV. Tehnologie neomologată, implementată la Timișoara Dominic Fritz vrea să înceapă un proiect experimental la Timișoara împreună cu cei de la OMV. Primarul rezist a propus spre aprobare un memorandum pentru implementarea „Proiectului Geotermal”. Acesta presupune extragerea energiei geotermale, printr-un nou procedeu, prin captarea căldurii din stratul de roci din subsolul Timișoarei.
Acte cruciale pe agenda ședinței de Guvern de miercuri, 25 septembrie: Tarifele RCA, sub lupa Executivului. Acordarea ajutoarelor de urgenţă așteaptă aprobarea Guvernul va aproba miercuri, în şedinţă, acordarea unor ajutoare de urgenţă unui număr total de 347 de familii şi persoane singure, aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii ori fenomene meteorologice severe.
Accident grav în Berzovia, judeţul Caraş-Severin. O persoană a murit, două au ajuns la spital cu leziuni severe Un bărbat de 70 ani a murit, iar două femei care se aflau cu el într-o maşină au fost rănite în urma unui accident de circulaţie care a avut loc, marţi seara, în localitatea Berzovia, din judeţul Caraş-Severin.
Amendă uriașă pentru CARNEA VERDE, ca din filme de groază, vândută la un magazin Kaufland din Bistrița - FOTO Un magazin Kaufland din Bistrița a primir mai mlte amenzi, de aproape 200 de mii de lei, după ce o clientă a reclamat că a cumpărat o bucată de carne din care curgea un lichid verde. În urma controlului, inspectorii OPC au descoperit mai multe nereguli.
Scandal la Primăria Craiovei pe alocarea a 30.000 de euro pentru înscrierea municipiului pe o platformă turistică Consilierii locali ai PNL Craiova au anunţat, marţi, că se opun proiectului de hotărâre prin care municipiul ar urma să aloce suma de 30.000 euro pentru a se înscrie pe o platformă de promovare turistică pentru târgul de Crăciun.
Categoria de pensionari care poate cere recalcularea în fiecare an. Explicațiile unei șefe de la Casa de Pensii Pensionarii care continuă să lucreze și contribuie la asigurările sociale pot cere recalcularea pensiei, pentru ca stagiul de cotizare să fie adăugat la suma actuală pe care o primesc. Totuși, există o limitare privind această operațiune, potrivit explicațiilor oferite de șefa unei case de pensii.
"Extratereștrii sunt roboți IA care și-au distrus creatorii" - teoria unui astronom care a pus pe jar comunitatea științifică Martin Rees, o figură de marcă în domeniul studiilor astronomice și actualmente astronom regal al Marii Britanii, a exprimat recent o viziune provocatoare despre posibilele forme de viață extraterestră. Conform teoriei sale ființele extraterestre care ar putea să ne viziteze în viitor nu ar fi organisme biologice, ci, mai curând, roboți avansați, rezultate dintr-o civilizație care, într-un paradox tragic, și-a distrus creatorii.
SRI toacă 170 milioane lei din banii contribuabililor pentru o bază de tratament de lux. Agenții se vor putea „trata” cu saună, baie turcească și bazin ultramodern Într-o vreme în care resursele financiare ale statului sunt tot mai discutate și analizate, SRI a decis să investească 170 milioane lei din banii contribuabililor în construirea unei baze de tratament sofisticate, dedicată agenților săi. Stabilimentul de lux va beneficia de facilități precum saună, baie turcească și tratamente finlandeze.
54 de urşi vor fi împuşcaţi până la finele acestui an în Covasna. "Anul trecut am avut 366 de pagube, iar anul acest avem 150 până la ora actuală” Un număr de 54 de urşi de pe fondurile de vânătoare din judeţul Covasna vor fi împuşcaţi până la finele acestui an, în baza Legii 242 aprobată de Parlamentul României, a anunţat, marţi, prefectul Raduly Istvan.
Pepenele de iarnă, pepenele cu gust de vanilie și roșiile cu țepi pot fi cultivate acum în România. Soiuri demne de filmele SF, produse la Buzău Un nou tip de dovleac a fost aclimatizat și poate fi cultivat în România, au anunțat cercetătorii de la Banca de Resurse Genetice Vegetale din Buzău. În plus, ei au reușit același proces și pentru o specie de roșii cu țepi, care se spune că este strămoșul celor pe care le consumăm astăzi.
Angajații DGASPC Harghita au intrat în grevă japoneză. Protestatarii se tem că nu își vor primi salariile Membrii Sindicatului ACORD din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Harghita se află în grevă japoneză, până în data de 7 octombrie, reclamând faptul că angajaţii instituţiei nu îşi vor primi salariile în luna octombrie.
George Simion l-a convins pe primarul din comuna Pechea, devastată de inundații, să cedeze terenuri pentru construcția de noi case VIDEO Liderul AUR l-a convins, după o discuție extrem de contradictorie și aprinsă, pe primarul comunei Pechea, distrusă de viituri și inundații, să cedeze terenuri pentru construcția de noi case oamenilor care dorm sub cerul liber de aproape două săptămâni.
Tentativa de fraudă care vizează cardurile și conturile bancare. Una dintre cele mai mari bănci de la noi și-a avertizat clienții Într-o eră digitală în continuă expansiune, securitatea financiară devine o prioritate tot mai importantă pentru toți utilizatorii de servicii bancare. Recent, clienții unei mari bănci din România au fost atenționați cu privire la o nouă tentativă de fraudă menită să afecteze cardurile și conturile lor bancare. Alarmarea utilizatorilor subliniază pericolele constante pe care le aduce tot mai sofisticata lume a atacurilor cibernetice.
Incendiu la acoperișul atelierului Liceului ”Preda Buzescu” din Berbeşti, Vâlcea Pompierii intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins atelierul Liceului ”Preda Buzescu” din localitatea Berbeşti, judeţul Vâlcea. Din primele informații, focul se manifestă la acoperișul clădirii. Pompierii au transmis că nu sunt persoane prinse în incendiu.