O mie de persoane au donat sânge pentru victimele din Colectiv. Bucureştenii, mobilizaţi şi azi Peste 900 de bucureșteni au donat sânge pe parcursul zilei de sâmbătă pentru victimele incendiului de la clubul Colectiv, iar în cursul dimineții de duminică, alți 200 de donatori au fost înregistrați la Centrul de Transfuzie din Capitală.
Au murit împreună în tragedia din Colectiv. Sfârşitul tragic al unei frumoase poveşti de iubire Printre cei care şi-au pierdut viaţa în incendiul de la Colectiv se află şi doi tineri arhitecţi. Au fost uniţi de o dragoste imensă, dar şi de pasiunea pentru arhitectură. Aveau o relaţie de câţiva ani şi planuri măreţe. Îşi doreau să se căsătorească şi să aibă un copil. Din păcate visele Cătălinei Ioniţă şi a iubitului ei, Mihai Alexandru, au fost curmate în câteva clipe de flăcările care au mistuit vineri seară clubul Colectiv, din Capitală.
Chirurg plastician: Dacă ai supravieţuit unui incendiu, ce urmează nu se poate descrie în cuvinte Un tânăr chirurg plastician a încercat să descrie prin ce experienţă trece victima unui incendiu pe pagina sa de Facebook.
Incendiul din Club Colectiv. 30 de oameni au murit. 90 de răniți în stare gravă sau critică Alte trei victime ale incendiului din clubul Colectiv din Capitală au decedat, duminică, una la Spitalul de Arşi şi două la Bagdasar, numărul morţilor ajungând astfel la 30. Raed Arafat a anunţat că este posibil ca alți 20 de oameni să moară, din cauza rănilor grave. În prezent, 90 de răniți sunt în stare gravă sau critică.
Supravieţuitor, prieten al unui decedat, mărturii cutremurătoare în faţa IML Unul dintre supravieţuitorii incendiului din Colectiv, prieten al lui Claudiu Petre, a făcut mărturisiri şocante în faţa IML. Acesta preciza că nu se aştept ca urmările să fie atât de grave, nu credea că viaţa prietenilor săi va fi schimbată şi mai ales, a spus că se aşteapta ca toată lumea să iasă şi să spună: "Uite, a luat foc Colective".
Alte 3 persoane decedate au fost identificate la IML: Claudiu Petre, Andrei Bucă şi Livia Stan Toate persoanele decedate în incendiul din clubul Colectiv au fost identificate. În această dimineaţă, rudele victimelor şi medicii de IML au stabilit şi identitatea ultimelor trei victime. Claudiu Petre, Andrei Petre Buca şi Livia Stan au fost identificaţi. Sunt ultimele persoane care nu fost identificate dintre cei 27 de decedaţi.
Zeci de răniți din clubul Colectiv luptă pentru viață în spitalele din București 35 de victime ale incendiului din clubul Colectiv se luptă pentru viaţa lor. Însă medicii sunt încă rezervaţi cu privire la şansele de supravieţuire ale tinerilor.
COLECTIV. Postare cutremurătoare pe pagina de Facebook a formaţiei: "Am aflat. Am plâns. Punct" Tragedia petrecută vineri noaptea în clubul Colectiv, din Capitală, în care şi-au pierdut viaţa 27 de oameni şi alţi 184 au fost răniţi, naşte controverse şi pe reţelele de socializare.
”Cu câteva minute înainte de incendiu mi s-a făcut rău și am ieșit afară”. Cum și-a salvat viața O fată care a supravieţuit incendiului din clubul Colectiv se consideră cea mai norocoasă participantă la concert fiindcă a ieşit înainte de incendiu şi povesteşte că la uşa localului se formase, după ce flăcările au izbucnit, o grămadă de un metru şi jumătate de răniţi, peste care alţii treceau, scrie Mediafax.
Andrei Petre Bucă, un alt tânăr care era de negăsit, este mort. A fost identificat la IML Un alt tânăr care a participat la concertul din Clubul Colectiv, Andrei Petre Bucă a fost identificat la IML. Famili nu mai știe nimic de el de ieri seara. Unul dintre prietenii săi de pe facebook a lansat un apel către toți cei care pot da informații despre acesta.
Lucian Mândruță, mesaj foarte dur pentru autorități: Cine a luat? Cine nu și-a făcut datoria? Lucian Mândruță a postat pe pagina sa de facebook un mesaj în care preciează că cei responsabili de tragedie trebuie să fie trași la răspundere. ”Trebuie sa aflam cine si cat si unde a dat spaga ca un astfel de club-capcana sa primeasca autorizatie. Trebuie sa aflam cine a luat. Cine a inchis ochii. Cine nu si-a facut datoria. Repet, platim o intreaga administratie locala si centrala sa ne apere de asa ceva”, a scris Lucian Mândruță.
Donald Tusk, mesaj emoționant, după tragedia din Colectiv: ”Vorbesc în calitate de tată..” Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a transmis un mesaj de condoleanțe după tragedia din Coolective, în urma căreia 27 de tineri au murit. Oficialul european a precizat că vorbeşte "inclusiv în calitate de tată", salutând reacţia publicului de ajutor pentru supravieţuitori.
Ultimul interviu "Goodbye to Gravity": Cântăm în România, nu ţinem neapărat să şi murim aici Lansarea celui de-al doilea album al trupei rock Goodbye to Gravity a însemnat cel mai infernal moment din istoria muzicii româneşti. Trei dintre membrii trupei au murit în tragedia care a adus sfârşitul a 27 de tineri în clubul Colectiv, alţi doi membri sunt în stare gravă în spital, cu arsuri multiple pe corp.
Cărtărescu, după incendiu: ”Fiecare dintre tineri putea fi copilul meu. Neputință, durere..” Mircea Cărtărescu a postat pe pagina sa de facebook un mesaj emoționant și dureros după ce a aflat de tragedia în urma căreia au murit 27 de tineri. Poetul a precizat că îi pare teribil de rău, adăugând că oricare dintre tinerii care au murit putea fi copilul său. ”M-am dezmeticit greu, toată noaptea am fost ca amorțit, abia acum simt durere și neputință”, a mai scris poetul, marcat de eveniment.
Oana Zăvoranu, reacţie halucinantă despre tragedia din Colectiv Oana Zăvoranu a postat un mesaj pe Facebook în urma tragediei de la club Colectiv.
Raed Aradat, despre șocul pe care el l-a resimțit: ”Am ajuns și erau 15 declarați morți...” Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat sâmbătă la Pro TV că ceea ce s-a întâmplat la Clubul Colectiv reprezintă o "un dezastru, o catastrofă".Secretarul de stat a mărturisit că a avut un șoc imens când i-a văzut pe cei declarați morți. "Când am ajuns erau în locul respectiv 15 și colegii de la SMURD de la Ambulanță lucrau pe încă câteva persoane pe care încercau să le resusciteze", a afirmat Arafat.
Jurnalista PRO TV, rănită în incendiul de la Colectiv, transportată la o clinică din Germania Teodora Maftei, care vineri seară a fost grav rănită în incendiul izbucnit în clubul Colectiv din Capitală şi a fost operată în trecut de şapte ori, din care de trei ori pe creier, va fi transportată la clinică din Germania, au declarat pentru MEDIAFAX surse din familie.
Președintele Turciei, mesaj de condoleanțe surprinzător pentru România, după incendiul din Colectiv Președintele și premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan și Ahmet Davutoglu, au transmis mesaje de condoleanțe omologilor români, Klaus Iohannis și Victor Ponta, în urma tragediei care a avut loc vineri seara într-un club din București. Potrivit mesajului, printre victimele incendiului se numără și doi cetățeni turci.
Eroul de la Colectiv. Claudiu Petre a murit. A fost identificat la IML Claudiu Petre este mort. Tânărul blogger pasionat de rock a mers alături de prieteni în club Colectiv din Capitală pentru a lua parte la un concert rock. Tânărul a fost identificat la IML. Până ieri a fost de negăsit.
Sore, distrusă de durere! A murit în clubul Colectiv: "Odihneşte-te în pace!" Sore a publicat un mesaj dureros pe o reţea de socializare. Solista şi-a pierdut un prieten în tragedia care a avut loc vineri noapte în Bucureşti.
Medic: ”Am fost chemați de urgență la UPU. Coșmar. Tineri implorând cu ochii arși o șansă..” Letiția Veronica Coriu, medic în cadrul secției ATI a Spitalului Universitar București, a postat pe pagina sa de facebook o mărturie în care descrie coșmarul nopții trecute, când a fost chemată de urgență la spital, pentru a prelua tinerii răniți grav, după incendiul din clubul Colectiv. Descrierea medicului este cutremurătoare: ”Tineri "arsi de vii" succedandu-se incontinuu pe brancarde ca intr-un carusel al vietii si al mortii...Tineri cu fete desfigurate de combustie...miscandu-si membrele arse cu incetinitorul si... impietriti de durere...implorand cu ochii arsi o sansa.”
Un concurent de la X Factor, rănit în explozia din clubul Colectiv Alex Plîngu, unul dintre concurenții de la X Factor, se numără printre victimele incendiului de vineri seară, din clubul Colectiv, din București.
Incendiu Colectiv. Nadia Comăneci, mesaj cutremurător pe Facebook Fosta gimnastă Nadia Comăneci a postat, pe pagina personală de Facebook, un mesaj de susţinere pentru rudele victimelor tragediei petrecute vineri seara în clubul Colectiv, din Capitală.
A murit sunetistul trupei care concerta în Club Colectiv când a izbucnit incendiul Potrivit ultimelor informații, sunetistul trupei Goodbye to Gravity, Adrian Rugină, a decedat în urma rănilor provocate de incendiul care a izbucnit în Club Colectiv în timp ce formația concerta.
Mihai Alexandru, chitarist al formaţiei Goodbye to Gravity, a murit Mihai Alexandru, unul dintre chitariştii formaţiei Goodbye to Gravity, care a concertat vineri seară în clubul Colectiv din Bucureşti, a decedat, potrivit unor surse apropiate familiei acestuia.
Un marş dedicat victimelor din Clubul Colectiv va avea loc duminică, în Bucureşti Un marş dedicat victimelor incendiului de vineri seară din clubul Colectiv din Bucureşti este organizat prin intermediul platformei Facebook pentru duminică, începând cu ora 14.00, pornind din Piaţa Universităţii, scrie Mediafax.
Controale de amploare în cluburile din sectoarele 1 și 6 ale Capitalei, după tragedia din Colectiv Inspectorii din sectoarele 1 și 6 ale Capitalei demarează sâmbătă seara controale în cluburi și restaurante, urmând să verifice dacă societățile care administrează unitățile respectă avizele care stau la baza emiterii autorizației de funcționare.
Tatoiu, tranșantă după dezastrul de la Colectiv. Ce vrea să se întâmple în toate cluburile Monica Tatoiu este una dintre cele mai tranșante vedete, iar de această dată a fost foarte fermă în legătură cu măsura cerută de prim-ministrul Victor Ponta care a cerut în ședința de urgență de astăzi ca toate cluburile să fie verificate dacă au toate autorizațiile la zi, iar cele la care se găsesc nereguli să fie amendate drastic sau închise.
Concluzii oficiale ale anchetei: "S-a folosit un singur extinctor". Problemele clubului Colectiv Experții au ridicat mai multe probe de la Club Colectiv, unde vineri seara a izbucnit un incendiu în care au murit 27 de persoane și au fost rănite alte 184. Un singur stingător de incendii a fost folosit, prea puțin pentru stoparea flăcărilor care au curpins localul. Nu a fost singura problemă a clubului.
Care este starea de sănătate a răniţilor de la Spitalul Bagdasar. 15 persoane la Terapie Intensivă Toţi pacienţii care au ajuns la Spitalul Bagdasar Arseni au fost operaţi, unul dintre medici anunţând că in secţia de Terapie Intensivă sunt 15 pacienţi.