Accident de autocar în Suceava. 12 persoane implicate Un autocar în care se aflau 12 persoane şi care se întorcea din Anglia la Rădăuţi s-a răsturnat, sâmbătă dimineaţă, în localitatea suceveană Clit, din cauza vitezei, patru persoane fiind rănite în urma accidentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ateneul Român. Concertul Angelei Gheorghiu pentru #Colectiv s-a încheiat cu imnul național Soprana Angela Gheorghiu a susținut, duminică, un concert extraordinar la Ateneul Român, evenimentul fiind dedicat strângerii de fonduri necesare pentru tratamentul victimelor incendiului din clubul Colectiv. Realitatea TV a fost parte a acestui eveniment important și a transmis în direct concertul.
Planorul dispărut. Mesaj dureros al familiei pilotului Mircea Crăciun, azi, înainte de înmormântare Astăzi va avea loc ceremonia în care cenuşa trupului planoristului dispărut, Mircea Crăciun, va fi împrăştiată în zare după ce rămăşiţele trupului au fost incinerate. Pe pagina de facebook "Să-l găsim pe Mircea Crăciun", familia a postat un mesaj răvăşitor în care anunţă ceremonia în care cenuşa trupului său va fi înălţată către cer: "Acum, intalniti-va cu Mircea in inimile voastre. Pentru ca, pe pamant, nu veti gasi nici o urma. O cruce infipta undeva l-ar fi ingreunat pe planorist, plecat intr-un zbor fara intoarcere", se arată în mesajul îndurerat.
Informare de ploi și ninsori în aproape toată țara Meteorologii au emis, sâmbătă, o informare meteo de ploi și ninsori, valabilă în aproape toate regiunile țării de sâmbătă la prânz până duminică dimineața.
Alt tip #Colectiv. Alex Şerban, rănit în Colectiv, a împlinit 18 ani: ce surpriză i s-a pregătit, în spital! Alex Şerban, tânărul rănit grav în tragedia din Colectiv, a împlinit 18 ani vineri, 27 noiembrie şi, pentru că se află încă în spital, a primit o surpriză.
Uimitor! Un român a primit o inimă artificială de 80.000 €, care se încarcă la priză sau în mașină O echipă de la Institutul "CC Iliescu" din Capitală a efectuat prima implantare a unei inimi semiartificiale din unitate, la un pacient forate bolnav, fiind a doua operaţie de acest fel din România, după cea realizată la Târgu Mureş la începutul acestui an.
Minivacanța de 1 Decembrie. Care e programul serviciilor în această perioadă Zilele de 30 noiembrie, când sărbătorim Sfântul Andrei, şi 1 Decembrie, când sărbătorim Ziua Națională, sunt zile libere legale, iar asta înseamnă că instituţiile publice, dar şi unele dintre cele private nu vor lucra în această perioadă.
Adolescenta dispărută din Bacău acum o lună, găsită moartă. Ce mesaj îi lăsase iubitului său Eleva de 16 ani de la Colegiul Economic Bacău, care era dată dispărută din dată de 28 octombrie, a fost găsită înecată în canalul de fugă al râului Bistriţa.
Anunț important pentru șoferi! Se întâmplă chiar acum pe Autostrada Soarelui Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că vineri seară, pe autostrada A2 București-Constanța, traficul rutier se desfășoară cu dificultate din cauza ceții.
Patronii din București care au localuri în clădiri cu bulină au 24 de ore să înceteze activitatea Primăria Capitalei anunță că a notificat joi toți utilizatorii spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, din clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, să înceteze activitatea în termen de 24 ore- în caz contrar, vor primi amenzi cuprinse între 50.000 lei - 70.000 lei. Primăria Capitalei anunță că a notificat joi toți utilizatorii spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, din clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, să înceteze activitatea în termen de 24 ore- în caz contrar, vor primi amenzi cuprinse între 50.000 lei - 70.000 lei. - See more at: http://www.b365.ro/patronii-din-bucuresti-care-au-localuri-in-cladiri-cu-bulina-au-24-de-ore-sa-inceteze-activitatea_241592.html#sthash.N5FUK63H.dpuf Primăria Capitalei anunță că a notificat joi toți utilizatorii spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, din clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, să înceteze activitatea în termen de 24 ore- în caz contrar, vor primi amenzi cuprinse între 50.000 lei - 70.000 lei. - See more at: http://www.b365.ro/patronii-din-bucuresti-care-au-localuri-in-cladiri-cu-bulina-au-24-de-ore-sa-inceteze-activitatea_241592.html#sthash.N5FUK63H.dpuf
Sfântul Andrei. Când să pui GRÂU la încolțit și ce semnificație are Sfântul Andrei, prăznuit de creştini în data de 30 noiembrie, este cunoscut şi ca ocrotitorul României. Printre tradiţiile şi obiceiurile de Sfântul Andrei se numără şi punerea de grâul la încolţit.
Cum să faci cei mai buni cartofi la cuptor. Ingredientul ţinut secret de marii bucătari Prăjiţi, copţi, piure sau caramelizaţi, cartofilor cu greu le poţi rezista. Scăldaţi în condimente, capătă o aromă puternică, ademenitoare. Iată o reţetă de post, delicioasă!
Băiatul de 13 ani care dispăruse de acasă a fost ascuns de mama unui coleg. Care a fost motivul? Robert Ionuţ Popa, de 13 ani, care a pus pe jar forţele de ordine din Constanţa, a fost ascuns de mama unui coleg.
Alt tip Scene şocante: un cal a căzut cu tot cu căruţă într-un şanţ săpat în mijlocul străzii, lângă Dej Un cal şi căruţa pe care o tracta au căzut în şantul de aproape doi metri săpat în mijlocul străzii şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a scoate animalul la suprafaţă. Potrivit Dejeanul, căruţaşul a reuşit să sară din atelaj înainte ca aceasta să se prăbuşească în şanţ.
România, mereu surprinzătoare. Angajaţii Primăriei Deva, la tuns iarba pe viscol VIDEO Angajaţii Primăriei Deva ţin morţiş să-i demonstreze fostului preşedinte Traian Băsescu faptul că se înşela atunci când spunea că „iarna nu-i ca vara”. Pentru municipalitatea din judeţul Hunedoara, ninsoarea e un detaliu prea nesemnificativ pentru ca ei să nu-şi facă treaba.
142 de persoane au murit din cauza violenţei domestice, în 2014 Numărul victimelor care au suferit abuzuri care se încadrează în conceptul de violență domestică a scăzut în 2015, în condițiile în care până acum au fost înregistrate 9.014 cazuri de violență în familie, față de 11.598 de cazuri anul trecut, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Ana Costea.
Declaraţia uimitoare a unui oficial olandez privind tragedia din Colectiv: O problemă de integritate Adjunctul misiunii Ambasadei Ţărilor de Jos în România Anke ter Hoeve a declarat, vineri, că tragedia de la Colectiv a avut la bază lipsa de integritate "pentru că oamenii pur si simplu au ales o scurtătură de la regulile de bază".
Incendiu la un hotel din Focşani. Mai multe persoane, evacuate Un incendiu a izbucnit, vineri, în baia unei camere a Hotelului Unirea din Focşani, mai multe persoane fiind evacuate, fără a se înregistra răniţi, iar focul a fost stins în scurt timp de pompieri şi angajaţii unităţii de cazare.
Fenomenul Arsenie Boca în România, explicat de un psiholog Pe 28 noiembrie 2015, se comemorează 26 de ani de la trecerea în neființă a părintelui Arsenie Boca, unul dintre martirii gulagului comunist. La peste un sfert de veac de la moartea părintelui, zeci de mii de pelerini din România și din străinătate vizitează anual mormântul “Sfântului Ardealului”, la Mănăstirea Prislop.
Cum să desfaci o sticlă cu șampanie ca un profesionist Desfacerea unei sticle cu șampanie are regulile ei, la fel ca servirea acestei băuturi.
Greşeala pe care o facem toţi când punem grâu la încolţit Grâul încolţit este considerat un adevărat elixir al tinereţii, datorită conţinutului ridicat de substanţe organice benefice organismului. În această perioada a anului, persoanele care vor să afle dacă vor avea parte de noroc în anul care vine, pun grâu la încolţit. Cu cât creşte mai des, cu atât se consideră că norocul va fi mai mare.
Pompierii, în alertă. O persoană ameninţă că se aruncă de pe un stâlp de înalta tensiune Pompierii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea Constanţa au fost solicitaţi în urmă cu puţin timp la o tentativă de suicid.
Fetiţă de 7 ani, lovită de o maşină pe trecerea de pietoni Joi, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, un bărbat de 46 de ani din localitate, nu a acordat prioritate de trecere unei minore de 7 ani, din localitate, care s-a angajat în traversare pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător, fiind accidentată uşor.
Cel mai des întâlnite nume de familie din România În România, așa cum se întâmplă aproape în toată Europa, se obișnuiește ca soția și copiii unei familii să moștenească numele de familie al tatălui. Click! a întocmit lista cu cel mai des întâlnite nume de familie pe teritoriul țării noastre.
Atenție, șoferi! Trafic îngreunat din cauza unei fisuri în șosea, în județul Vâlcea Șoferii care vor să circule pe DN7 trebuie să aibă în vedere că traficul pe acest drum este îngreunat din cauza unei fisuri apărute în carosabil.
Muzeul „Grigore Antipa” și „LaPrintărie” vă invită la expoziția de fotografie ”Mica lume mare” Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și „LaPrintărie” – www.LaPrintarie.ro vă invită vineri, 27 noiembrie, de la ora 18.30, la vernisajul expoziției de fotografie cu vânzare „Mica lume mare”, care va avea loc în holul principal al Muzeului.
Cojile de portocale nu trebuie aruncate. Sunt foarte utile Poate că atunci când desfaci o portocală te grăbeşti să arunci cojile, însă le poţi folosi la ceai, prăjituri sau pot da aromă casei tale.
Ce se întâmplă dacă pui pastă de dinți pe fierul de călcat. Incredibil Pasta de dinți poate avea o mulțime de întrebuințări, care mai de care mai ciudate la prima vedere. Cu toate acestea, rezutatele sunt uimitoare.
Ziua Națională. Mii de militari la parada de 1 Decembrie la București. Vineri, repetiție generală Militarii fac vineri, începând cu ora 9,00, în Poligonul de antrenament din Ghencea, o repetiție pentru parada militară dedicată Zilei Naționale a României, informează un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naționale (MApN), citat de Agerpres.
Aleşii locali decid lucruri trăznite. Ce nu mai au voie să facă în parc copiii din Timişoara Copiii din Timişoara nu au voie să ţipe la locurile de joacă, iar părinţilor nu li se permite să-i îmbrace pe cei mici în haine cu capse sau să îi dea în leagăn.