"Am văzut multe în viaţă dar obrăznicie ca în cazul Ancăi Petrescu privind "drepturile de autor" pentru Palatul Parlamentului nu am mai întâlnit", începe relatarea, pe blog, Adrian Năstase. Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor spune că "impertinenţa" continuă şi după moartea arhitectei, având în vedere că moştenitorii cer drepturi de autor pentru pozele clădirii, înregistrate la OSIM.
"Din '90 până în '92, Anca Petrescu s-a ascuns în ceaţă. Era perioada când "monumentul" ei se cerea să fie acoperit cu pământ, sau să fie transformat în tripou mondial. Oricum, nu era realizat decât 60%. Ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, împreună cu Radu Berceanu, Ion Raţiu şi alţi colegi, am fost "diriginte de şantier" timp de patru ani, pentru a muta "Adunarea Deputatilor" de la Patriarhie în Casa Poporului. Palatul Parlamentului a fost inaugurat in 1997. S-au făcut lucrări importante, cu ajutorul a zeci de arhitecti, cu ajutorul armatei, cu ajutorul unor fabrici din tară care au acceptat să livreze până la capăt comenzile pornite inainte de '89. Politia a recuperat covoare si lampi din cristal care fuseseră furate după '90, când cladirea nu a fost păzită", povesteşte Adrian Năstase.
Fostul preşedinte al Camerei îşi aminteşte cum a reintrat în scenă arhitecta Anca Petrescu.
"În anii aceia, Anca Petrescu se tot învârtea prin clădire, insistând să fie continuate lucrările ca în perioada comunistă. I-am explicat o dată, de două ori, că e vorba de alte funcţionalităti şi că nu mai există fondurile nelimitate din perioada Ceausescu. Îi explicam că nu mai putem pune tone de marmură în wc-uri pentru că asa fusese făcut proiectul iniţial. După o vreme, i-am interzis accesul în clădire. (...) Proiectul iniţial prevedea, spre exemplu, în sala de plen a Camerei Deputaţilor, scaune ca la vechile cinematografe. Când voiai să ieşi, sculai în picioare un rând întreg".
Năstase spune că arhitecta l-a reclamat la Parchet, iar ulterior s-a apropiat de Corneliu Vadim Tudor, pe care îl folosea pentru intimidări. Fostul preşedinte al Camerei apreciază că reprezentanţii Parlamentului au dat dovadă, până acum, de prea mult bun simţ şi că ar trebui să depună o plângere penală.