"Contrar politicii Departamentului de Stat, care a salutat activitatea DNA, Giuliani - care nu are nicio funcţie publică - a făcut declaraţii similare celor ale forţelor proguvernamentale, care au reuşit abia luna trecută să o doboare pe şefa DNA", scriu jurnaliştii de la Euronews.
Giuliani îi scrie lui Iohannis: Protocoalele promovate de Kovesi şi Maior subminează statul de drept
Într-un material amplu, Euronews prezintă întreg scandalul scrisorii trimise de Rudy Giuliani, inclusiv confuzia diplomatică pe care a generat-o, ce a determinat Ambasada Stratelor Unite să explice că este vorba despre opinia unui cetăţean privat şi că poziţia Washingtonului rămâne neschimbată.
De asemenea, jurnaliştii amintesc paşii în spate făcuţi ulterior de avocatul care a explicat că nu a vorbit în numele Guvernului american şi că este vorba despre lobby plătit, în numele unui client.
Postul de televiziune menţionează şi că organizaţia care i-a achitat onorariul fostului primar al New Yorkului îl reprezintă pe omul de afaceri Puiu Popoviciu, condamnat la închisoare. De altfel, după sentinţă, organizaţia a transmis un comunicat în care s-a declarat dezamăgită de decizie, insistând că nu este susţinută nici de fapte, nici de lege.
Euronews îl citează pe Adrian Moraru, directorul Institutului pentru Politici Publice, care l-a acuzat pe Giuliani că îşi vinde imaginea celui care oferă mai mult.
"Probabil că nici nu ştie numele preşedintelui şi procurorului-şef din România, cu atât mai puţin ceva despre ce se întâmplă în ţară. A fost, pur şi simplu, folosit de politicieni corupţi care încearcă să influenţeze legile româneşti", a subliniat Moraru.