"Cred că soluţiile de tip unilateral sau naţional izolate şi nu în concert cu celelalte state europene nu pot să aducă rezultate durabile pentru această problemă. În egală măsură cred că trebuie să găsim soluţii pentru tratarea problemei imigraţiei la sursa acesteia, inclusiv în ţările de origine", a declarat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la prima ediţie la Festivalului Ambasadelor "Open Culture".
Ministrul a precizat că problema imigraţiei este una dintre temele care vor figura în dezbaterile de la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române. De asemenea, ministrul a mai spus că în 4 septembrie va participa la o reuniune informală a miniştrilor de externe a UE la Luxemburg care va avea pe agendă şi tema migraţiei .
"Nu este suficient să luăm măsuri de genul împărţirii de cote pentru fiecare stat european, aici dezbaterea, sigur, este deschisă, este important să tratăm sursa problemelor - instabilitatea care există la nivelul vecinătăţii sudice, combaterea terorismului, a problemelor legate de statalitatea slabă a unora dintre actorii din această regiune sunt provocări care trebuie să-şi găsească răspuns în cadrul diverselor iniţiative şi acţiuni de la nivelul Uniunii Europene", a declarat Bogdan Aurescu.
Ministrul a reamintit că politica europeană de vecinătate este în curs de revizuire şi că România a propus o serie de soluţii, cum ar fi crearea unor platforme de dialog permanent, Security Trusts, cu partenerii din vecinătatea sudică, respectiv vecinătatea estică, cu vecinii acestor parteneri pentru găsirea unor soluţii. "România deja şi-a asumat prin deciziile la nivelul Consiliului European o serie de măsuri care au în vedere inclusiv asumarea voluntară a unui anumit număr de refugiaţi, dar trebuie să analizăm împreună la nivelul UE noul context care a fost creat de acest nou val de migranţi, care sunt soluţiile cele mai adecvate. Cred că doar împărţirea de cote de migranţi între statele membre nu este în sine singura soluţie care poate să răspundă acestei probleme", a mai spus Bogdan Aurescu.