Slujba de înmormântare a Mioarei Roman va fi oficiată de patru preoți și va avea loc luni, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, din București. După aceea, femeia va fi înhumată în cimitirul Reînvierea.
Fiica sa, Oana Roman, a decis ca trupul mamei ei să treacă și printr-o procedură funerară de reconstrucție a feței.
Mioara Roman a murit cu datorii uriașe, într-un azil de bătrâni. Cum a ajuns în această situație
Mioara Roman era jurnalist și profesor de limbă și civilizație arabă. Și-a iubit meseria enorm, însă regimul Ceaușescu a făcut-o să renunțe la una dintre marile ei pasiuni, radioul.
Mioara Roman s-a stins din viață la un cămin de bătrâni din Snagov, acolo unde locuia de mai mult timp. Ea a suferit un stop cardiac cu doar două luni înainte să împlinească 84 de ani. Mioara Roman trăia o adevărată dramă din cauza problemelor de sănătate de care suferea, dar și pentru că fostul soț nu și-a mai dorit să o vadă niciodată după divorț.
Catinca Roman, mărturisiri cutremurătoare despre relația tumultoasă dintre Mioara și Petre Roman. „Certuri, o tensiune permanentă în casă”
Actuala soție a lui Petre Roman a fost desființată de fani pe internet. Silvia Chifiriuc a transmis în ziua morții Mioarei Roman un mesaj dedicat zilei de Dragobete. Oamenii au considerat nepotrivită postarea femeii și au privit-o ca pe un act de sfidare la adresa decedatei și i-au sugerat în comentarii că mai bine cumpăra o coroană.