Invitat la emisiunea "Lorraine", de pe postul britanic ITV, Harvey Weinstein, fondatorul companiei de producţie Weinstein Company, a spus că JUDI DENCH i-a arătat tatuajul, apoi aceasta l-a prezentat şi în faţa lui Oprah Winfrey, care a jucat rolul unui "martor", pentru a dovedi că tatuajul există, potrivit contactmusic.com.
"«Philomena» a avut succes şi JUDI DENCH are alt tatuaj, serios! Şi-a făcut un tatuaj cu câţiva ani în urmă, apoi m-a părăsit pentru Kevin Spacey, apoi l-a părăsit pentru Johnny Depp, pe urmă l-a părăsit pentru Daniel Craig, dar deoarece «Philomena» are un succes atât de mare, cred că încearcă să-mi spună că există o şansă. Aseară (16 februarie, în seara decernării premiilor BAFTA, n.r.), mi-a arătat un tatuaj cu numele meu, apoi i l-a arătat lui Oprah Winfrey - era pe posterior! E foarte îndrăzneaţă, nu glumesc. Oprah mi-a spus: «Sunt martoră» ", a afirmat Harvey Weinstein.
În cadrul aceleiaşi emisiuni, producătorul american Harvey Weinstein şi-a exprimat încântarea pentru faptul că filmul "Philomena" a câştigat un premiu BAFTA pentru cel mai bun scenariu adaptat şi consideră că premiile Academiei de film şi televiziune britanice constituie un bun indicator pentru şansele nominalizaţilor la Oscar - filmul "Philomena" primind patru nominalizări la prestigioasele distincţii, care se vor decerna pe 2 martie, la Los Angeles.