Devenită hit peste noapte, melodia „Da mamă!”, produsă de Global Records, e ascultată chiar şi în cluburile din Saint-Tropez şi a adunat pe YouTube peste 62 de milioane de minute de vizionare, adică în jur de 117 ani. Dacă ne luăm după colaboratorii YouTube, conform cărora sumele plătite de compania americană către autorul unui videoclip postat se încadrează între 100 şi 2.000 de euro (dacă vin însoţite şi de reclamă) pentru fiecare milion de vizualizări, atunci câştigul Deliei în doar o lună ar putea ajunge la 30.000 de euro, potrivit ziarulring.ro.
Artista nu se află la primul record muzical. Înainte de asta a fost „Cum ne noi”, cu 10 milioane de vizualizări într-o lună, acum având aproape 24 de milioane. A fost prima piesă în limba română cu un aşa succes, iar în conturile Deliei mai intră şi de aici alţi aproximativ 46.000 de euro. Și hitul „Inimi desenate”, lansat la Kazibo Music, a adunat peste nouă milioane de vizualizări, echivalentul a 18.000 de euro. Deci, cu cele trei melodii, artista și-a rotunjit conturile cu aproximativ 94.000 de euro.