Cum vor arăta ROŞIILE VIITORULUI La centrul de cercetări al grupului elvețian Syngenta din Sarrians (aproape de Avignon, Franța) se lucrează la crearea unor legume ale viitorului, care nu se vor mai strica.
PROTEST. Greenpeace instituie "carantină" în jurul sondei Chevron din Pungești 25 de activiști Greenpeace din șapte țări au blocat astăzi intrarea în perimetrul din jurul sondei Chevron, din Pungești. Activiștii au instaurat zonă de carantină anti-Chevron, anunţă un comunicat al organizaţiei.
România dispune de cel mai mare potenţial de păduri virgine de fag din Europa Greenpeace vrea includerea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a peste 20.000 de hectare de păduri virgine de fag din România, într-un demers comun cu alte 12 ţări europene care posedă astfel de păduri, organizaţia primind marţi sprijinul Comisiei parlamentare pentru relaţia cu UNESCO.
CUTREMUR PUTERNIC la graniţa cu România! L-AI SIMŢIT? Un cutremur puternic cu magnitudinea 4,4 s-a petrecut, marți seară, în Bulgaria.
NATO: Rusia finanțează ONG-uri pentru a organiza campanii împotriva exploatării gazelor de șist Săptămâna trecută, şeful NATO a declarat că are informaţii care arată că Rusia finanţează diverse ONG-uri pentru a organiza campanii împotriva exploatării gazelor de şist în Europa. Plecând de la aceste afirmaţii, publicaţia „Foreign Policy” a realizat o analiză despre protestele anti-gaze de şist în Europa, iar evenimentele din România sunt folosite ca argument că ruşii finanţează, într-adevăr, mişcarea - scrie adevarul.ro.
Marea Barieră de Corali: UNESCO a cerut Australiei să ofere garanţii de protecţie UNESCO a cerut Astraliei miercuri, la Doha, să implementeze măsuri de protejare a Marii Bariere de Corali, dacă doreşte să evite înscrierea acesteia în anul 2015 pe lista patrimoniului mondial în pericol.
Trei URSULEŢI din Serbia, aduşi la Centrul Urşilor Orfani din Harghita - FOTO Trei pui de urs din Serbia - Tara, History şi Sleepy -, găsiţi fără mamă, au fost aduşi la Centrul Urşilor Orfani din Harghita, unde vor fi pregătiţi de specialişti pentru a putea fi eliberaţi în pădure, în ţara natală, informează organizaţia Vier Pfoten.
Hidroelectrica: Gunoaiele care se adună în lacurile de acumulare pun în pericol siguranţa energetică Poluarea apei furnizate de Administraţia Naţională "Apele Române" pune în pericol siguranţa sistemului energetic naţional, atrag atenţia reprezentanţii Hidroelectrica, care precizează că, din cauza gunoaielor, Hidrocentrala Porţile de Fier I s-a confruntat cu "probleme de o gravitate deosebită"
Jumătate din râuri și alte cursuri de apă din Europa sunt amenințate de poluare Aproape jumătate din râuri și alte cursuri de apă din Europa continentală sunt amenințate de poluanți chimici, cum ar fi pesticidele și alte substanțe industriale, relevă un studiu bazat pe o analiză a datelor serviciilor guvernamentale de monitorizare provenind de la 4.000 de situri din Uniunea Europeană, informează AFP, potrivit AGERPRES.
Nouă erupţie a vulcanului Etna. Un aeroport din Sicilia a fost închis Vulcanul Etna, situat în regiunea italiană Sicilia, a erupt din nou luni la prânz, forţând autorităţile să închidă aeroportul din Catania şi să anuleze numeroase curse aeriene, relatează filiala din Palermo a ziarului La Repubblica.
Flacara ecologiei aprinsa la Arad Aradul va fi centrul ecologist al Romaniei in weekend. Judetul din vestul tarii este cel de-al doilea din acest an care se inscrie in “Zona Libera de Indiferenta” – cea mai mare manifestare ecologista din Romania care isi propune sa atraga in competitie cat mai multe judete tara noastra.
Temperatura și aciditatea apei din Marea Mediterană cresc într-un ritm fără precedent Creșterea într-un ritm fără precedent a temperaturii și acidității apei din Marea Mediterană reprezintă un considerabil pericol pentru ecosistemul marin, existând totodată riscul unei proliferări masive a meduzelor, este concluzia unui raport prezentat joi la Barcelona, elaborat în cadrul proiectului european MedSea, transmite EFE.
Exclusiv Directorul general WWF: Fracturarea hidraulică este o metodă care nu poate fi acceptată! ,,Fracturarea hidraulică este o metodă care nu poate fi acceptată", a declarat directorul general al World Widelife Fund, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Realitatea TV. Marco Lambertini susţine că ţările trebuie să-şi orienteze economiile către energiile regenerabile, iar protecţia mediului să rămână o prioritate.
DEZASTRU în Arad: MII de peşti MORŢI plutesc într-un canal colector Mii de peşti morţi plutesc de câteva zile într-un canal colector din judeţul Arad, iar autorităţile suspectează o poluare a apei, astfel că au prelevat probe care au fost trimise la un laborator din Bucureşti pentru stabilirea cauzei mortalităţii piscicole.
Legea privind exploatarea minereurilor de la Roşia Montană, respinsă în Camera Deputaţilor Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 301 voturi "pentru", 11 "împotrivă" şi 3 abţineri, proiectul de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere din Roşia Montană, mai mulţi deputaţi arătând că acest lucru este şi o consecinţă a eforturilor făcute de societatea civilă în stradă.
Raport OMM: Emisiile de dioxid de carbon au atins concentraţii RECORD în emisfera nordică Concentraţiile lunare de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă, responsabil pentru încălzirea climei, au depăşit pentru prima oară, în aprilie, pragul de 400 ppm (părţi pe milion) în emisfera nordică, a anunţat marţi Organizaţia meteorologică mondială (OMM).
CUTREMUR PUTERNIC, RESIMŢIT LA BUCUREŞTI CUTREMUR. Un cutremur puternic, de 6,9, a avut loc, la ora 12:24, în Marea Egee. Cutremurul, produs la o adâncime de 80 km, s-a resimţit şi la Bucureşti. În Grecia, cutremurul s-a resimţit la o magnitudine de 7,2 grade.
Alt tip ZIMBRUL S-A ÎNTORS ÎN ROMÂNIA. Carpaţii, repopulaţi cu zimbri la 200 de ani de la dispariţie România a devenit locul unuia dintre cele mai importante proiecte ecologice din Europa. Munţii Carpaţi au fost repopulaţi cu zimbri la 200 de ani de la dispariţia acestor animale din ţara noastră. Mamiferele, care au fost aduse din rezervaţii naturale din Germania, Suedia, Elveţia şi Italia, şi-au găsit o nouă casă în munţii Ţarcu.
PROGRAMUL CASA VERDE. 13.000 de beneficiari vor semna, anul acesta, contracte de finanțare Aproximativ 13.000 de beneficiari vor semna, anul acesta, contracte de finanțare prin programul Casa Verde. Din bugetul total necesar pentru proiectele de apă și canalizare aflate în derulare (1 miliard lei), AFM va finanța, în 2014, aproximativ o treime, adică 305 milioane lei.
Rovana Plumb: România a redevenit o țară atractivă pentru investitori Ministrul Muncii, vicepreședintele PSD Rovana Plumb, afirmă că, la doi ani de la învestirea Guvernului Ponta, România a devenit din nou o țară atractivă pentru investitori.
Casa Albă cere ACŢIUNI URGENTE în faţa schimbărilor climatice Casa Albă a cerut acţiuni "de urgenţă" în faţa schimbărilor climatice, dezvăluind, marţi, situaţia efectelor actuale şi previzibile ale acestui fenomen în Statele Unite, relatează AFP.
Gradina botanică din România care va avea o seră de plante carnivore Grădina Botanică din Jibou intenționează să-și extindă suprafața de sere prin realizarea unui nou glob de sticlă care să se alăture celor două existente, acesta urmând să fie dedicat în exclusivitate unor plante carnivore, pentru a spori astfel atractivitatea unuia dintre cele mai importante obiective turistice din Sălaj.
Alt tip LUNA CUTREMURELOR 2014. Un TIMELAPS cu intensificări neobişnuite a activităţii seismice a Pământului În medie, în lume se înregistrează, în fiecare lună, doar unul sau două cutremure cu magnitudinea mai mare de 6,5 grade. Dar luna aprilie a acestui a an a fost neobişnuit de “bogată” în asemenea evenimente seismice majore, arată un timelapse realizat de Pacific Tsunami Warning Center (PTWC).
Alt tip ROMÂNIA AR PUTEA DEVENI UN DEŞERT. Avertismentul îngrijorător al climatologilor România riscă să devină un adevărat deşert. Iar clima temperat continentală ar putea deveni o amintire. Sunt concluziile alarmante ale experţilor, care au analizat schimbările climatice din macroregiunea Dunării. Potrivit unui studiu, tendinţa afectează tot sudul Europei, însă riscurile pentru România sunt legate în special de stresul termic, de reducerea resursei de apă şi de aridizarea solului pe suprafeţe mari.
România, ameninţată de Gabriel Resources cu PROCESUL. Ce le răspunde PONTA Premierul Victor Ponta spune că, dacă Gabriel Resources se va îndrepta împotriva României în instanţă pentru proiectul Roşia Montană, se va "bate" pentru interesele statului român pentru că nu vrea ca acesta, "în loc să încaseze redevenţe şi să aibă locuri de muncă", să plătească despăgubiri.
Acțiune de ecologizare a pădurii Băneasa Elevii Școlii Americane Internaționale din București organizează miercuri, 30 aprilie 2014, o activitate de ecologizare a pădurii Băneasa în scopul susținerii Zilei Pământului.
Pe cerul Spaniei este așteptată o spectaculoasă "ploaie de stele" în luna mai În 24 mai, pe cerul Spaniei este așteptată o spectaculoasă "ploaie de stele", provocată de o cometă care "vizitează" Pământul o dată la cinci ani și care acum se află în apropiere de Soare.
CUTREMUR DUPĂ CUTREMUR în VRANCEA. Azi dimineaţă, încă un SEISM. L-ai simţit? După ce sâmbătă zona seismică Vrancea a fost zguduită de trei cutremure, în această dimineaţă un nou seism s-a produs în aceeaşi zonă.
TREI CUTREMURE ÎN VRANCEA, în 12 ore! Al treilea, magnitudine însemnată Institutul Naţional de Fizică a Pământului a anunţat, sâmbătă seară, producerea unui nou cutremur în zona Vrancea, al treilea în aproximativ 12 ore.
Catastrofa nucleară de la CERNOBÎL: Abia în 2525, emisiile radioactive vor ajunge la un nivel normal Astăzi se împlinesc 28 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl. Un eveniment tragic, care a marcat istoria lumii. Explozia reactorului, echivalentă a peste 500 de bombe nucleare de mărimea celor de la Hiroshima, a lăsat în urmă oraş-fantomă, cu străzi pustii, case abandonate şi sârmă ghimpată. Specialiştii spun că abia în anul 2525, emisiile radioactive vor ajunge la un nivel normal.