Pastila pentru suflet 11 iunie: Pilda apei

Pastila pentru suflet 11 iunie: Pilda apei
Pastila pentru suflet 11 iunie: Pilda apei

Rugăciunea zilei -Rugăciunea către Sfântul Mucenic Trifon: „O, Sfinte Mucenice Trifon, grabnic ajutătorule al tuturor celor ce la ține aleargă și se roagă înaintea sfintei tale icoane, degrab ascultătorule și mijlocitorule! Auzi-ne și acum în tot ceasul rugăciunea noastră, a nevrednicilor robilor tăi, care cinstim sfântă pomenirea ta: că tu, bineplăcutule al lui Hristos, însuți ai făgăduit mai înainte de ieșirea ta din viață această stricăcioasa că te vei ruga Domnului pentru noi și ai cerut de la Dânsul darul acesta: dacă cineva, în oricare nevoie și întristare a sa, va prinde a chemă sfânt numele tău, acela izbăvit va fi de toată năvălirea celui rău. Și precum oarecând pe fiica împăratului de la Roma, care de diavol se chinuia,  ai vindecato, așijderea și pe noi păzește-ne de cursele lui cumplite în toate zilele vieții noastre și mai vârtos în ziua cea înfricoșată a suflării noastre celei de pe urmă mijlocește pentru noi, când întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli ne vor împresura și vor începe să ne înfricoșeze. Fii nouă atunci ajutător și grabnic izgonitor al viclenilor diavoli și la Împărăția Cerurilor călăuzitor, unde acum stai cu ceată sfinților înaintea Scaunului lui Dumnezeu; roagă pe Domnul să ne învrednicească și pe noi a fi părtași ai veseliei și bucuriei celei de-a pururea fiitoare, că dimpreună cu tine să ne învrednicim a slăvi pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Mângâietorul, în veci. Amin!”