A găsit piatra bunicii pe masă. Era acolo de 8 ani. A întors-o și i-a aflat cel mai penibil secret Un tânăr a postat pe Imgur o fotografie cu piatra decorativă a bunicii sale, pe care aceasta o ține pe masa din sufragerie, de 8 ani.
I-a plătit iubitei surde un implant ca să audă. Operația a reușit!Primul lucru pe care i l-a spus O femeie a avut parte de o surpriză înduioșătoare după ce și-a recăpătat auzul. Toată viața și-a trăit-o în liniște absolută din cauza faptului că a fost surdă.
Photo Ştia că soțul o înșală. A luat prezervativul pe ascuns, i-a făcut o gaură, a așteptat. Urmarea e ŞOC O femeie care bănuia că soțul o înșală a găsit o metodă uluitoare pentru a-l prinde pe acesta asupra faptului. Apoi, și-a relatat povestea pe rețelele de socializare pentru a servi drept exemplu pentru alți bărbați care calcă strâmb.
Roxana Vancea, în presa internațională. Ce au scris britanicii despre româncă Roxana Vancea a ajuns în atenția britanicilor. Publicațiile Metro, Mirror și Daily Mail scriu despre vedeta TV, însă incidentul despre care relatează a avut loc în urmă cu ani de zile.
Această PLANTĂ este mai puternică decât Viagra! Efectele i-au uimit până şi pe medici! Daca te intrebi de unde provine denumirea acestei plante, afla ca legenda spune ca un pastor chinez este cel care a descoperit primul efectele ei. Se pare ca animalele din turma lui se imperecheau mai des dupa ce consumau aceasta planta.
Snoop Dogg a anunțat că va veni la Bogata, în România. Mesajul transmis de rapper pe Facebook Rapperul, producătorul și actorul american Snoop Dogg a anunțat pe pagina sa de Facebook ca va veni la Bogata, în România.
Cum arătau actrițele din generația de aur, în tinerețe. Galerie foto de colecție Actriţele din generaţia de aur au fost adevărate bombe sexy în anii de început ai carierei lor.
Mircea Albulescu, decizie importantă la 81 de ani. Toți apropiații au fost surprinși Maestrul vrea să arate impecabil ori de câte ori își face apariția la evenimente. De aceea, acesta a apelat la sfaturile unui specialist care să se ocupe de aspectul său fizic.
Râul care ucide tot ce cade în el Nu este o legendă, ci un râu care chiar există în Peru şi care are apele extrem de fierbinţi. Nimic nu rezistă prea mult după ce cade în el.
Ce se întamplă dacă intri pe pagina de Facebook a Mărioarei Zăvoranu Mărioara Zăvoranu era foarte activă pe reţelele de socializare. După decesul acesteia, Facebook i-a transformat contul într-unul "in memoriam".
Motivul incredibil pentru care nu ar trebui să ne spălăm pe față atunci când facem duș Experții în problemele pielii ne spun însă că facem totul greșit, ba chiar ne stricăm tenul.
Video ROMÂNII AU TALENT 2016. A urcat pe scenă şi a început să vorbească. Toată lumea a izbucnit în râs! ROMÂNII AU TALENT 2016. Un număr prezentat vineri seara la show-ul "Românii au talent" a amuzat copios juriul şi publicul.
Cum arată Mihaela Rădulescu în timp ce se difuzează Românii au Talent Mihaela Rădulescu savurează un suc de portocale, alături de fiul ei, Ayan, în timp ce se difuzează preselecţiile de la Românii au Talent.
Photo I-a lăsat fiului ei un bilet şi un prezervativ. I-a scăpat însă un "detaliu" care a făcut-o de râs Mesajul pe care o femeie i l-a lăsat fiului ei a devenit viral pe reţelele de socializare.
Dan Capatos, la un pas de moarte. Soţia a sunat la urgenţe Dan Capatos a povestit la o emisiune tv că a fost faţă-n faţă cu moartea.
Şi bărbaţii îşi pot pune de-acum silicon. Cât costă 5 cm în plus pentru un sex mai bun O metodă revoluţionară de mărire a sexului la bărbaţi face valuri în Statele Unite. Un medic urolog din Beverly Hills a găsit soluţia de a-i scăpa pe bărbaţi de complexe printr-un implant cu silicon care duce la creşterea penisului cu cel puţin 5 cm.
Photo Povestea emoţionantă a acestui patruped: a fost salvat dintr-un incendiu, apoi a devenit "pompier" Jake este, probabil, unui dintre cei mai cunoscuţi "câini-pompier" din SUA. Are cont pe Facebook şi mii de persoane îi urmăresc activitatea. Povestea lui este, însă, cea care impresionează: patrupedul are această "slujbă" după ce el însuşi a fost victima unui incendiu.
Monica Anghel se mândreşte cu băiatul ei. Cum arată micuţul Monica Anghel are toate motivele să fie mândră de băiatul ei Aviv, în vârstă de cinci ani şi jumătate.
Cum ghiceşti în cafea: învaţă să deschifrezi fiecare semn şi află ce-ţi rezervă viitorul! Cum ghiceşti în cafea. Ghicitul în cafea este un vechi obicei turcesc, răspândit în majoritatea ţărilor aflate la un moment dat sub influenţa Imperiului Otoman. Se spune că semnele pe care le formează zaţul rămas pe ceaşcă pot să-ţi prezică viitorul dacă sunt interpretate corect.
Video EUROVISION 2016. Scandal cu reprezentantul României: "Drumul spre Stockholm se opreşte aici!" Ovidiu Anton, reprezentantul României la Eurovision 2016, a fost implicat într-un scandal, după ce a decis să renunţe la una dintre cântăreţele care l-au ajutat să câştige selecţia naţională.
Photo Atenţie, vine mireasa! Cele mai amuzante fotografii de la nunţi Au râs pe săturate! O colecţie de fotografii arată că la nunţi se petrec lucruri amuzante.
Mai aveau 2 zile până la nuntă când s-a produs accidentul. Cutremurător: cum i-au găsit salvatorii Doi tineri care plănuiau să se căsătorească au murit într-un accident de mașină, la doar 20 de ani.
ROMÂNII AU TALENT 2016. Smiley a fost surprins alături de ea la meciul Simonei Halep ROMÂNII AU TALENT 2016. Smiley nu a lipsit de la meciul Simonei Halep cu Serena Williams.
Cum scapi de acnee cu ceapa verde. Nu te-ai fi gândit niciodată să o foloseşti aşa! Datorită conţinutului bogat de vitamina C, vitamina B9, potasiu şi calciu, ceapa verde are un efect benefic asupra organismului. Aşadar, atunci când nu o folosiţi la mâncare, o puteţi utiliza pentru diverse leacuri şi chiar procedee de înfrumuseţare.
Șerban Copoț a devenit tătic din nou Şerban Copoţ a devenit din nou tătic. Vineri, în jurul orei 13, soţia lui, Roxana, a adus pe lume un băieţel. Micuţul a avut la naştere 3,200 kilograme şi o lungime de 51 de centimetri, scrie cisd.ro.
Adelina Pestriţu a dezvăluit cel mai mare secret al ei. Este o adevărată dramă Adelina Pestriţu recunoaşte că în ultima perioada a fost extrem de prinsă cu diverse proiecte online, şi aproape toate serile şi le petrece pe calculator. Alături, însă, îl are mereu pe Speak. Bruneta a vorbit pentru ziarul RING despre iubire, ambitii si diete, dar si despre temeri si moarte.
Beyonce a angajat un model cu dizabilităţi Cântăreaţa Beyonce a angajat-o pe Jillian Mercado, un model cu distrofie musculară – afecţiune care determină slăbirea progresivă a musculaturii – în campania de lansare a noii sale colecţii de haine sport, informeză contactmusic.com.
Una dintre cele mai frumoase cetăţi din România se redeschide, după 3 ani. Ce pot vedea vizitatorii Cetatea Deva se redeschide pentru turişti, de la 1 aprilie, după trei ani de lucrări efectuate la monumentul istoric.
Alt tip A parcat pe un loc nepermis. A doua zi, a găsit un bilet. L-a citit și a intrat în pământ de rușine Un șofer britanic a avut parte de o o surpriză umilitoare când s-a întors la mașina pe care o parcarse într-un loc nepermis. Acesta a găsit pe luneta automobilului său un bilet și un prezervativ.
Photo Dramă în lumea modei. Au găsit-o carbonizată în casă! Era cea mai frumoasă femeie din țară Un fotomodel faimos din Kazakhstan a murit după ce s-a autoincendiat. Tânăra în vârstă de 31 de ani suferea de depresie pentru că ar fi fost prea bătrână să-și mai găsească o slujbă.