Biserica Ortodoxă a consacrat sâmbăta ca zi de pomenire a morților. Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate în chip special pomenirii generale a morților: Sâmbătă dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Înfricoșatei Judecăți) și Sâmbătă dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbătă Rusaliilor).
Ambele zile poartă în popor și denumirea de "Moși" (cea dintâi: "Moșii de iarnă", cealaltă "Moșii de vară"), pentru că în ele facem pomenirea părinților, moșilor și strămoșilor noștri cei adormiți.
În Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne se face pomenirea morților, pentru că în duminica următoare Biserica a rânduit să se sărbătorească Infricoșătoarea Judecată, la care ne vom înfățișa cu toții în lumea de apoi. De aceea, întrucât mulți dintre drepții Vechiului Testament au adormit fără să vadă pe Mântuitorul făgăduit și așteptat și mulți creștini au murit pe neașteptate și fără pregătirea sau fără pocăința necesară, Biserica face mijlocire pentru ei.
În Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbătă Rusaliilor sau "Moșii de vară"), Biserică face din nou pomenirea generală a morților, rugându-se pentru ei, prin rugăciunile și cântările înscrise în slujbă zilei din Penticostar, pentru că și ei să se bucure de darurile Sfântului Duh, a Cărui pogorâre este prăznuită în duminică următoare.
De ce facem pomenire morților?
Biserica îi numește pe cei trecuți în viață de dincolo "adormiți", termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existența în alt mod de existența. Hristos îi va dărui cuvântului "adormit", înțelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casă lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: "Nu plângeți; n-a murit, ci doarme" (Luca: 8,52).
Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecată particulară, în urmă căreia omul ajunge să se împărtășească fie de fericire, fie de suferința, stări date de modul viețuirii pe pământ (unit cu Dumnezeu sau despărțit de El). Aceste stări nu sunt definitive, ele durează până la Judecată Universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc și când vor avea loc hotărârile finale legate de starea de fericire sau suferința. Noi ortodocșii ne rugăm pentru cei morți, pentru că avem credința că prin rugăciunile noastre, sufletul pentru care ne rugăm va ajunge la Judecată universală, într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărțit de trup.
