Femeia a simțit cum trece, încet încet într-o altă lume și povestește cum se simțea în acele clipe: ”Nu mai simţeam niciun fel de ataşament faţă de corpul meu rigid care zăcea pe patul de spital. Parcă nu ar fi fost niciodată al meu. Părea atât de mărunt şi de insignifiant pentru a găzdui măreţia sublimă pe care o experimentam. Mă simţeam liberă şi infinită! Orice durere şi orice tristeţe dispăruseră complet din conştiinţa mea. Nu mai simţeam nici cea mai mică apăsare şi nu-mi aminteam să mai fi trăit vreodată o astfel de stare de eliberare. Am simţit apoi că sunt înconjurată de o stare de iubire necondiţionată de o puritate absolută, deşi această descriere nu corespunde nici pe departe realităţii pe care am simţit-o atunci. Era cea mai profundă afecţiune care poate fi imaginată, ceva ce nu mai simţisem vreodată până atunci. Nu avea nici o legătură cu afecţiunea fizică pe care o simţim noi, oamenii. Era perfect necondiţionată şi se revărsa plenar asupra mea, indiferent de ce făcusem vreodată. Nu trebuia să fac ceva anume sau să adopt un anumit tip de comportament pentru a merita această afecţiune. Ea îmi era adresată în totalitate, indiferent de orice alte circumstanţe!
M-am simţit complet scăldată şi regenerată în această energie, care m-a făcut să mă simt de parcă aş fi ajuns în sfârşit acasă, după toţi acei ani de conflicte, de durere, de anxietate şi de teamă. Într-adevăr, mă întorsesem acasă”.
Moorjani a povestit, în aceeași carte, că în Rai l-a văzut pe tatăl sau și pe cea mai bună prietenă a ei, ambii decedați. În prezența lor, i s-a dezvăluit modul în care și-a trăit viața, că în mod constant și-a negat sinele superior. Acesta a fost momentul în care a înțeles că trebuie să aleagă fie să continue să trăiască pe pământ sau să moară.
