În timp ce consumul de marijuana a devenit legal în două state americane, Colorado şi Washington şi se doreşte legalizarea în cât mai multe state americane, e important să cunoaştem cât mai multe despre efectele sale.
Marijuana este un amestec verde, maro sau gri din frunzele, tulpinile, semințele și florile uscate ale cânepei indiene (Cannabis sativa indica) și are aspect de tutun verzui tăiat foarte fin. Fiecare tip de marihuana conține THC (tetrahidrocanabinol), principalele substanțe psihoactive ale acestor produse vegetale, scrie Wikipedia.
Iată lista efectelor sale asupra organismului uman, făcută de Business Insider:
- Te face să te simţi bine. THC-ul face creierul să secrete dopamină, o substanţă care te face să te simţi bine şi dornic de a acţiona astfel încât să îţi asiguri "supravieţuirea speciei": mai exact creşte pofta de mâncare şi libido-ul. Asta nu înseamnă că nu are şi o parte negativă, pentru că poate da apatie şi dependenţă.
- Blochează formarea amintirilor. Studiile au arătat că asta se întâmplă mai ales în cazul în care creierul se află încă în dezvoltare, susţine un studiu realizat pe animale. Un efect pozitiv ar fi reprezentat de încetinirea avansării Alzheimer-ului.
- Îţi afectează echilibrul, coordonarea şi timpul de reacţie. Face ca cel care a consumat marijuana să aibă probleme în a merge şi a vorbi corect, transformându-l într-o persoană neîndemânatică. Afectează negativ capacitatea de a conduce maşina.
- Consumul de cannabis ar putea creşte riscul despresiei. Fără ca studiile să fi descoperit dovezi care să nu poată fi atacate şi care să lege consumul de această afecţiune, un studiu din Olanda a descoperit că fumatul marijuanei activează depresia la persoanele care au o vulnerabilitate genetică.
...
Mari reduceri pe eMAG. Consultă întreaga ofertă AICI.
...
- Efectele adverse frecvente ale consumului sunt anxietatea crescută, teama, lipsa de în credere şi panica, resimţite de 20 până la 30 la sută dintre consumatori.
- Psihoza, halucinaţiile şi pierderea identităţii personale sunt unele dintre efectele adverse ale celor care consumă marijuana în cantităţi foarte mari.
- Halucinaţiile vizuale şi auditive sunt foarte comune. Cel mai des consumatorul aude o silabă sau un sunet repetată în continuu, până când efectul drogului scade sau e înlocuit de un alt sunet.
- Îţi "fură" cel mai sănătos somn. THC-ul îţi întrerupe cea mai importantă etapă a somnului, exact cea care te face să te simţi odihnit.
- Inhalarea marijuanei face să crească pulsul inimii. Bătăile cresc cu 20 şi până la 50 de bătăi pe minut (rata obişnuită este între 70 şi 80 de bătăi pe minut).
- Lasă ochii roşii şi injectaţi, acest lucru fiind provocat de faptul că vasele de sânge se dilată.
- Inhibă producţia de salivă, lăsându-l pe consumator cu gura foarte uscată şi sete şi, scrie Business Insider "având impresia că ai bucată de vată în gură".
- Creşte pofta de mâncare. Marijuana creşte interesul pentru mâncare şi plăcerea de a mânca, odată cu apetitul.