Ianuarie
Dacă te-ai născut în luna ianuarie, ești o persoană ambițioasă, care își ia sarcinile în serios. Îți place să înveți lucruri noi, dar nu le ții pentru tine, ci ai grijă să îi înveți și pe ceilalți. Îți place să critici și cauți mereu defectele și slăbiciunile celorlalți, motiv pentru care îți vei pierde mulți prieteni. Cei care rămân, însă, lângă tine, nu vor regreta, pentru că îți place să îi faci fericiți pe oamenii la care ții. Ești o fire independentă și te-ai născut să fii un lider, așa că ai toate șansele să ai o carieră de succes. Creativitatea și ingeniozitatea cu care ai fost înzestrat te vor ajuta să rezolvi multe probleme, iar ceilalți vor apela frecvent la tine. Bărbații au mai multe șanse de reușită decât femeile.
Februarie
Persoanele născute în luna februarie sunt inteligente, dar sunt schimbătoare. În general, sunt caracterizate de loialitate și onestitate, dar se răzvrătesc primele, atunci când se simt îngrădite. Iubesc libertatea și țintesc sus pe scara socială, însă nu vor face niciun compromis pentru a ajunge acolo. Pentru oamenii născuți în această lună, oamenii sunt mai importanți decât banii sau succesul și vor fi de multe ori răniți, din cauza firii lor sensibile. Bărbații au tendința de a se lăsa conduși de femeile din viața lor, mai ales în tinerețe.
Martie
Oamenii născuți în această lună sunt plini de farmec, deși pot fi considerați timizi și rezervați de ceilalți. Sunt firi secretoase și își fac cu greu prieteni, însă odată ce s-au apropiat de cineva, vor fi plini de căldură. Sun greu de scos din sărite și au, în general, încredere în ceilalți. Dacă intri în această lună, află că ai mari șanse să ajungi faimos. Vei face bani cu ușurință, dar îi vei pierde la fel de repede.