Dosarul Loteria II, amânat pentru 24 septembrie Tribunalul București a amânat joi, pentru 24 septembrie, dezbaterile în dosarul Loteria II, în care sunt judecați omul de afaceri George Copos și Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu.
Inspecţia Judiciară verifică la Parchete dosarele în care a fost implicat Bercea Mondial Secţia de procurori a CSM sesizează Inspecţia Judiciară cu privire la soluţiile date în dosarule în care a fost implicat Bercea Mondial, începând din 2006, urmând să fie făcute verificări la Parchetul Tribunalului Olt, DIICOT Olt şi Craiova şi DNA Olt, în legătură cu modul de soluţionare a cauzelor.
Izaura Anghel la Tribunalul Constanţa: Nu am avut niciodată intenţia să-l şantajăm pe Mircea Băsescu Cei trei membri ai familiei lui Bercea Mondial trimişi în judecată pentru şantajarea lui Mircea Băsescu s-au prezentat, joi dimineaţă, la Tribunalul Constanţa, care judecă dosarul de corupţie, Izaura Anghel spunând că familia sa nu a avut niciodată intenţia de a-l şantaja pe fratele preşedintelui.
BARONUL NICUŞOR CONSTANTINESCU CERE PRELUNGIREA ŞEDERII ÎN SUA. Cum îşi face SIESTA LA TERASĂ Un presupus clip video cu Nicuşor Constantinescu dă peste cap teoriile avocaţilor şi medicilor care îl tratează. Şeful Consiliului Judeţean Constanţa nu pare bolnav şi netransportabil, ci cu viaţă socială intensă şi cu poftă de fumat. Cu toate acestea, Nicuşor Constantinescu a cerut prelungirea şederii în SUA.
Aproape 2.000 de tone de cereale, CONFISCATE de inspectorii antifraudă fiscală Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au confiscat 1.988,24 tone cereale şi produse de panificaţie şi au dat amenzi de 1.552.000 de lei, în cadrul unui control pentru combaterea evaziunii în domeniul producţiei şi comercializării cerealelor.
Fostul director din Ministerul Economiei, reţinut pentru luare de mită, A FOST ARESTAT Fostul director din Ministerul Economiei Răsvan Toader şi oamenii de afaceri Stelian Tulcan şi Carla Postolache, reţinuţi de DNA Oradea pentru fapte de corupţie, au fost arestaţi preventiv, miercuri, de Tribunalul Bihor, decizia nefiind însă definitivă.
Fostul șef al SGG, Eugen Bejinariu, audiat în dosarul licențelor informatice Fostul sef al Secretariatului General al Guvernului (SGG) Eugen Bejinariu a fost audiat la DNA, miercuri, in dosarul contractelor paguboase privind achizitia de licente educationale, scrie ziare.com.
Bejinariu: I-am spus procurorului tot ce mi-am adus aminte Fostul şef al Secretariatului General al Guvernului Eugen Bejinariu a declarat miercuri, la ieşirea de la DNA, unde a fost audiat în dosarul de corupţie privind închirierea de licenţe IT pentru şcoli, că i-a spus procurorului tot ce şi-a adus aminte, precizând că altceva nu are ce să comenteze.
O firmă a lui Mircea Dinescu, printre beneficiarele contractelor de arendă pe terenurile Academiei O firmă a lui Mircea Dinescu - al cărei obiect principal de activitate este, conform datelor de la Registrul Comerţului, fabricarea de dispozitive, aparate şi instrumente medicale şi stomatologice - se numără printre beneficiarele contractelor de arendă pe terenurile Academiei Române.
Procurorii care l-au anchetat pe Berbeceanu, TRIMIŞI ÎN JUDECATĂ Ioan Mureșan, fost procuror șef al DIICOT - Alba, și Nicolaie Ioan Cean, fost procuror în aceeași structură, au fost trimiși în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA), ei fiind acuzați că au săvârșit mai multe nereguli în anchetarea polițistului Traian Berbeceanu.
TRAIAN BERBECEANU, trimis în judecată de DIICOT: Ar fi luat mită o maşină de 20.000 de euro Fostul şef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, a fost trimis în judecată, miercuri, de DIICOT, fiind acuzat că a luat mită o maşină în valoare de 20.000 de euro, de la două persoane cercetate, pentru a le da informaţii din dosare sau despre percheziţii făcute la aceştia.
Ruşanu, Carabulea şi Mârzac, ÎN AREST LA DOMICILIU Dan Radu Ruşanu, Ilie Carabulea şi Constantin Mârzac, judecaţi în dosarul "Carpatica", rămân în arest la domiciliu, a decis definitiv, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a admis contestaţia procurorilor anticorupţie faţă de înlocuirea măsurii preventive.
Dosarul ASF CARPATICA: DNA cere rearestarea lui Ilie Carabulea Procurorii DNA au solicitat miercuri magistraților de la Curtea de Apel București arestarea omului de afaceri Ilie Carabulea, trimis în judecată în dosarul ASF-Carpatica, motivul fiind că acesta a încălcat mai multe interdicții impuse de instanță. CAB va judeca pe 18 iulie această cerere.
"Dosarul LICENŢELOR IT": Ministrul Cercetării, AUDIAT la DNA Mircea Costoiu este audiat, la această oră, la DNA, în dosarul licenţelor IT. Ministrul Cercetării este audiat în calitate de martor.
Mircea Băsescu rămâne în arest Mircea Băsescu, trimis în judecată pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi luat 250.000 euro pentru a-l ajuta pe Bercea Mondial să scape de închisoare, rămâne în arest, a decis, miercuri, Tribunalul Constanţa. Decizia nu este definitivă.
Băsescu: Negocierile pentru numirile procurorilor-șefi au fost mizerabile Președintele a părut să regrete negocierile purtate cu premierul Victor Ponta pentru numirile procurorului șef al Parchetului General și a procurorului-șef al DNA.
Contestaţia lui Voiculescu în cazul controlului judiciar, judecată în 22 iulie la Curtea de Apel Curtea de Apel ia în discuţie în 22 iulie contestaţia lui Dan Voiculescu în cazul deciziei privind măsura controlului judiciar dispusă în dosarul în care este cercetat pentru şantaj, după ce ar fi ameninţat trei oameni de afaceri să încheie cu trusturile sale de presă contracte de publicitate.
Terenurile Academiei, închiriate lui Voiculescu în vizorul DNA. Fost șef din Academie, urmărit penal Procurorii DNA verifică modul în care Academia Română a concesionat terenuri unor politicieni şi oameni de afaceri, printre care şi Dan Voiculescu. Fostul preşedinte al Fundaţiei Patrimoniu, din cadrul Academiei Române, a fost chemat astăzi la DNA. Alexandru Bogdan ar fi suspectat că a închiriat şi a concesionat terenurile Academiei la preţuri derizorii.
Percheziții în Călărași, la suspecți de contrabandă cu țigări Polițiștii efectuează, miercuri dimineață, 36 de percheziții în județul Călărași la locuințele mai multor persoane bănuite de evaziune fiscală și contrabandă cu țigări, informează AGERPRES.
Percheziții în România și Franța la falsificatori de carduri bancare Procurorii DIICOT efectuează miercuri peste 120 de percheziții domiciliare în Craiova și București, în cadrul unei acțiuni ce vizează destructurarea unei grupări specializate în fraudarea de carduri bancare și trafic cu etnobotanice.
Fost demnitar în Ministerul Economiei, REŢINUT după ce a luat mită BETON Fost director din Ministerul Economiei, reţinut de DNA după ce a primit drept mită 48 de metri cubi de beton. Gabriel Răsvan Toader este acuzat că a luat şpaga pentru a autoriza un antrepozit fiscal.
Mircea Băsescu rămâne în arestul Poliţiei Capitalei încă două săptămâni Mircea Băsescu va rămâne, încă două săptămâni, în arestul Poliţiei Capitalei, în urma unei solicitări venite din partea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Mandatul de arestare a lui Nicuşor Constantinescu a fost anulat Mandatul de arestare a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost anulat de Curtea de Apel Bucureşti.
Fost director în Ministerul Economiei a fost reținut pentru luare de mită Fost director în Ministerul Economiei a fost reținut pentru luare de mită.
MOTIVARE: VOICULESCU, cercetat sub control judiciar pentru a nu face presiuni Măsura controlului judiciar în cazul lui Dan Voiculescu, în dosarul de şantaj, este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor şi necesară pentru a fi evitate presiunile pe care acesta le-ar putea face, în condiţiile în care este judecat pentru fapte similare, se arată în motivarea deciziei TB.
NOI AUDIERI în DOSARUL LICENŢELOR. Fostul secretar de stat Ioan Cordoş, la DNA Noi audieri în Dosarul Licenţelor. Fostul secretar de stat de la Ministerul Comunicaţiilor, Ioan Cordoş, a fost audiat la DNA marţi.
România, condamnată din nou la CEDO pentru condițiile de detenție Statul român a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) la plata a 7.000 de euro daune materiale cetățeanului Mircea Dan Butiuc pentru tratamentul degradant la care a fost supus în timpul detenției din penitenciarul de la Poarta Albă, informează marți un comunicat al CEDO.
Dosarul lui Mircea Băsescu, judecat de miercuri la Tribunalul Constanţa Dosarul în care Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată în dosarul privind mita de la familia lui Bercea Mondial a fost înregistrat la Tribunalul Constanţa şi va fi judecat miercuri, în cameră preliminară.
Condamnaţi pentru FRAUDE ELECTORALE: "Liderii PSD ne-au asigurat că nu vom păţi nimic" Cel mai mediatizat dosar de fraudare a Referendumului este cel în care a fost trimis în judecată vicepremierul României, Liviu Dragnea, și alte 76 de persoane. El este acuzat de DNA că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul.
CORUPŢIE la PALATUL VICTORIA: Fostul director general al Microsoft România, audiat la DNA Fostul director general interimar al Microsoft România, Sorin Eftene, a fost audiat, marţi, la DNA, în dosarul privind închirierea de licenţe IT pentru şcoli, în care se fac cercetări in rem pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu, dare şi luare de mită. UPDATAE: Audierile s-au terminat în jurul orei 15:30.