În Colorado, condiţiile meteo au semănat mai mult cu un viscol decât cu vremea de primăvară, iar pe alocuri stratul de zăpadă a depăşit 60 de centimetri. Din acest motiv, 850 de curse aeriene au fost anulate pe aeroportul din Denver, în timp ce un miting anual la care îşi anunţaseră participarea mii de oameni a fost amânat.
Locuitorii au fost sfătuiţi să stea departe de drumurile alunecoase, care au fost acoperite de omăt. De altfel, la altitudini mari, multe şosele chiar au fost închise.
Între timp, autorităţile din Texas, Oklahoma, Kansas şi Nebraska au avertizat oamenii că în următoarele cinci zile va ploua cât pentru o lună întreagă. În oraşul Clarendon, furtunile de primăvară au fost însoţite de grindină de mărimea unor mingi de golf, iar zeci de drumuri au fost inundate. Meteorologii din cele patru state au emis avertismente de inundaţii şi au sfătuit oamenii să fie pregătiţi pentru rafale puternice de vânt.