Nakamura, care a fondat compania care îi purta numele în 1955, a murit la 22 ianuarie. Prima sa companie era dedicată construirii și gestionării jocurilor recreative pentru copii în incinta centrelor comerciale și cuprindea diferite jocuri și atracții mecanice.
Ulterior compania a fost redenumită în 1977 Namco, acronim de la Nakamura Amusement Machine Manufacturing Company.
Trei ani mai târziu era lansată prima mașinărie de jocuri video 'Pac-Man', proiectată de Toru Iwatani și considerată cea mai de succes din toate timpurile de Guinness Book. În Japonia jocul este numit Puck Man. Hanna-Barbera a realizat un show TV animat ce a fost difuzat de ABC la începutul anilor 1980. 'Pac-Man' face parte din Muzeul Namco al jocurilor.
Aveau să urmeze alte succese precum seria de jocuri 'Galaga', 'Time crisis' sau 'Tekken', lansate în anii 80 și 90 și transferate apoi pe console personale. În 2005 Namco a fuzionat cu gigantul în construcții de jocuri Bandai.