Răpirea a fost confirmată de manageri ai fabricii localizate în apropiere de orașul al-Dumeir, la nord-est de Damasc, a mai relatat televiziunea siriană, care a citat un oficial nenumit din cadrul Ministerului Industriei, din Siria.
"Compania a informat ministerul că până acum nu a putut intra în contact cu niciuna dintre persoanele răpite", a mai spus oficialul citat.
Televiziunea siriană nu a precizat când ar fi avut loc presupusele răpiri.
Ulterior, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a transmis o cifră de circa 170 de muncitori care ar fi fost răpiți de la fabrica de ciment menționată și care ar fi fost duși în zone ascunse controlate de jihadiști în suburbiile Damascului, relatează AGERPRES.
Organizația nonguvernamentală, care monitorizează violențele din întreaga țară, a mai transmis că 140 de muncitori de la fabrică ar fi reușit să plece înainte de sosirea jihadiștilor.
Pe teren, rebelii au preluat joi controlul asupra principalului punct de tranzit cu Turcia utilizat de către Statului Islamic, a anunțat OSDO.
Este cea mai dură lovitură dată grupării jihadiste, care, în câteva săptămâni, a pierdut cetatea antică Palmira, intersecția strategică Al-Qaryatayn, precum și mulți dintre comandanții săi în lovituri aeriene.