„Direcția Generală de Migrații a primit o cerere din partea cetățeanului rus M.E. Gaidar, în care ea anunță cu privire la dorința de a refuza la cetățenia Rusiei, în legătură cu obținerea cetățeniei Ucrainei și refuzul de a trăi și de a lucra în Rusia” a declarat Ministerul rus de Interne.
În prezent, Maria Gaidar este membru al Consiliul Regional Odesa. Anterior, ea a fost consilier al lui Mihail Saakașvili, guvernatorul Regiunii Odesa.
Maria este fiica politicianului rus Egor Gaidar și stră-nepoata liderului comunist Arkadi Gaidar.
Din vara anului trecut, când Maria Gaidar s-a mutat în Ucraina, unde a intrat în echipa lui Saakasvili, mass-media din Moscova s-a năpustit cu furie împotriva Mariei, spunând că este „trădătoare de patrie”, iar scriitorul rus Eduard Limonov chiar a cerut executarea întregii familii Gaidar.
„Familia mea este obișnuită cu astfel de atacuri”, spunea Maria Gaidar anul trecut. Pentru mulți ruși, numele tatălui ei, cel care a condus reformele economice, încă mai provoacă ură. Acum Gaidar „vrea să arate pe exemplul Ucrainei ca pe ruinele fostei Uniuni Sovietice pot apărea democrația și economia de piață”.