„Funcţionarea coridorului umanitar a fost oprită pentru astăzi”, a declarat un reprezentant al miliţiilor proruse din provincia Lugansk.
Cele două tabere, rusă şi ucraineană, s-au acuzat reciproc că au împiedicat evacuarea deschizând focul, după ce conveniseră cu o zi în urmă asupra deschiderii unui coridor umanitar. Conform diverselor surse, între 500 şi 1.200 de civili se află în interiorul uzinei Azot.
Trupele ucrainene continuă în acest timp să reziste pe ultimele lor poziţii la Severodoneţk, iar luptele continuă şi pe alte fronturi în estul Ucrainei, unde Kievul a admis că trupele sale înregistrează pierderi grele.
Armata ucraineană înregistreză „pierderi dureroase”, dar este „vital” să continue rezistenţa în estul ţării, unde se decide „cine va domina (pe teren) în următoarele săptămâni”, a subliniat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în cel mai recent mesaj al său despre evoluţiile de pe front.
În timp ce armata ucraineană este pe cale să-şi epuizeze stocul de muniţii pentru armele sale de concepţie sovietică, liderii occidentali îi promit sporirea ajutorului militar, inclusiv prin furnizarea de sisteme de artilerie şi lansatoare de rachete multiple pentru a neutraliza superioritatea artileriei ruseşti, promisiune în urma căreia MAE rus a transmis SUA că \"\"se joacă cu focul\"\".
La rândul său, viceministrul de externe rus Serghei Riabkov a acuzat Occidentul că a determinat Kievul să suspende negocierile de pace. „Nu am putut avansa pe calea negocierilor în realitate de la jumătatea lunii aprilie, când delegaţia Ucrainei, încurajată de sponsorii şi păpuşarii săi occidentali, s-a retras din procesul de negociere, care este în continuare suspendat”, a spus Riabkov la postul rus Rossiya 1.
Potrivit unor responsabili militari şi din serviciile secrete occidentale citaţi de postul CNN, războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei a ajuns într-o fază critică ce ar putea determina deznodământul său pe termen lung.