O asistentă medicală de 25 de ani din oraşul Torquay, Marea Britanie, a fost condamnată la 10 ani de închisoare. Christina Sethi a abuzat mai mulţi pacienţi ai unui azil de bătrâni din Devon pe care ar fi trebuit, de fapt, să-i îngrijească.
Femeia îşi alegea cu grijă victimele. Toate trei erau persoane lipsite de apărare sau persoane care nu şi-ar mai fi putut aminti agresiunea, suferind de demenţă.
Abuzurile sexuale, de o monstruozitate ieşită din comun, erau filmate, imaginile fiind, ulterior, trimise iubitului femeii, ştiind că acesta le-ar fi găsit "satisfăcătoare din punct de vedere sexual", susţin autorităţile.
Printre victimele sale se află două femei, una de aproximativ 80 de ani, alta de 101, şi un bărbat tot în jur de 80 de ani, pe care l-ar fi "vânat" în mod special, ştiind că nu şi-ar mai fi amintit agresiunea.
Sethi, descrisă de poliţişti ca fiind o persoană "depravată", a fost trimisă după gratii pentru 10 ani, după ce a recunoscut cinci dintre abuzuri. Faptele au avut loc în perioada ianuarie 2014 - mai 2015.
Reprezentanţii căminului pentru bătrâni s-au arătat profund indignaţi de faptele comise de aceasta şi au declarat că "femeia nu numai că a umilit victimele, dar a şi denigrat imaginea cadrelor medicale".
Abuzurile au fost făcute publice după ce un bărbat a găsit într-un calculator cumpărat la mâna a doua imaginile dezgustătoare.