Aproximativ 10.000 de participanți la marșul solidarității din Berlin. Nu s-au înregistrat incidente

Protest Berlin, Germania / Captură foto TRTWorld
Protest Berlin, Germania / Captură foto TRTWorld

O manifestaţie în favoarea solidarităţii, toleranţei şi împotriva urgenţei climatice a adunat, sâmbătă, circa 10.000 de oameni în centrul capitalei Germaniei, Berlin. Marşul a fost convocat de circa 300 de organizaţii, de la organizaţii neguvernamentale precum Amnesty International şi Pro Asyl la mişcări pentru mediu ca Fridays for Future, dar şi sindicate şi partide de opoziţie. Sloganul comun a fost #unteilbar (inseparabili - n.r.), iar obiectivul era de a lansa un mesaj împotriva excluderii şi în favoarea drepturilor omului, împotriva rasismului şi în favoarea justiţiei sociale şi a primirii de refugiaţi.

Ce părere ai despre acest articol?