Brenda Schmitz a murit de cancer ovarian în 2011 şi a lăsat în urmă o scrisoare, rugând un prieten să o expedieze doar când soţul ei îşi va găsi o nouă parteneră de viaţă.
Scrisoarea a fost expediată zilele trecute către un post de radio din Des Moines, Iowa, care are o emisiune specială în care îndeplineşte dorinţele ascultătorilor.
În scrisoarea sa, adresată familiei, Brenda a enunţat trei dorinţe:
1. O zi dedicată partenerei de viaţă a soţului ei: "Merită din plin, ţinând cont că e mama vitregă a tuturor acestor băieţi. Vreau să ştie că apreciez foarte mult eforturile ei", a scris Brenda. Soţul Brendei a cunoscut-o pe noua sa parteneră, Jane, în urmă cu un an.
2. O excursie în familie.
3. O seară dedicată medicilor de la Mercy Medical Hospital, locul unde a fost tratată.
"Încercăm să împlinim dorinţe de Crăciun de mai bine de 20 de ani. Nu am mai primit niciodată o astfel de doorinţă", a mărturisit directorul postului de radio din Des Moines.
Toate dorinţele Brendei au fost îndeplinite cu ajutorul postului de radio şi a sponsorilor locali, care au plătit o excursie de 8 persoane la Disney World.
"Nimeni nu şi-a putut stăpâni plânsul în momentul în care am primit scrisoarea", a mărturisit directorul postului de radio, Scot Allen.