Veste FOARTE BUNĂ pentru industria auto din România Industria auto din România îşi va reveni şi se va stabiliza în acest an, după o perioadă de declin masiv, potrivit unui raport realizat de EY Global Automotive Center.
Declaraţie BOMBĂ făcută de Ion Ţiriac Introducerea accizei suplimentare pe carburanţi începând cu 1 aprilie a suscitat foarte multe reacţii până în prezent, de la protestul vehement al preşedintelui Băsescu şi până la mişcări în stradă organizate de partidele de opoziţie. Omul de afaceri Ion Ţiriac face o afirmaţie surprinzătoare, în acest context: „Sunt pentru acciză, dacă se fac 500 de kilometri de autostradă”.
ANUNŢUL care te va BUCURA dacă ai credite în EURO Am putea asista în scurt timp la stoparea aprecierii monedei EURO, potrivit preşedintelui Băncii Central Europene (BCE), Mario Draghi. Acesta a dat asigurări că viitoarele decizii ale BCE ar putea ajuta la deprecierea euro şi la scăderea ratelor dobânzilor.
Un nou trend care prinde la români: TURISMUL DE SHOPPING De vreo cinci ani încoace, românii au prins gustul cumpărăturilor la preţuri promoţionale în străinătate şi (măcar) de două ori pe an - reducerile se aplică, în general, în ianuarie-martie şi iulie-august -, dau buzna prin outleturile şi magazinele din Occident ca să-şi umple valizele cu pantofi, genţi, rujuri, deux-piece-uri, bijuterii
VIRUSUL Aninoasa se extinde! Ce localităţi din România au intrat în INSOLVENŢĂ în 2014 Trei localităţi din România au intrat în insolvenţă de la începutul acestui an, după precedentul creat de oraşul Aninoasa în vara anului trecut.
Ce spune FMI despre IMPOZITUL PROGRESIV Măsurile de austeritate implementate în unele ţări bogate, luate uneori sub presiunea Fondului Monetar Interaţional (FMI), au contribuit la creşterea inegalităţilor sociale, se menţionează într-un raport al FMI emis ieri. În raport, experţii propun măsuri care ar putea echilibra aceste inegalităţi, printre care şi sprijinirea unei fiscalităţi "mai progresive" pentru cei mai bogaţi.
BĂNCILE din România stau pe o BOMBĂ CU CEAS Creditele ipotecare neperformante au dat până acum bancherilor mai puţine bătăi de cap decât cele de consum. Sub liniştea de suprafaţă se ascund însă probleme serioase, legate de valoarea reală a garanţiilor. Valoarea umflată a ipotecilor, bombă cu ceas în bilanţul băncilor, scrie Capital.ro.
"BIG BROTHER" CU BOGAŢII ROMÂNIEI. Marile averi, sub lupa justiţiei Mai ceva ca în Big Brother, bogaţii României vor fi monitorizaţi non-stop. Ministerul Justiţiei vrea o bază de date cu cei care deţin venituri şi proprietăţi mai mari de o sută de mii de euro.
ROŞIA MONTANĂ. Gabriel Resources ameninţă că va concedia 80% din angajaţii din România ROŞIA MONTANĂ. Gabriel Resources ar putea concedia 80% din angajaţii din România, dacă nu va primi aviz pentru începerea exploatării aurifere de la ROŞIA MONTANĂ.
LOTO, LOTO 6/49, LOTO 5/40. REPORT URIAŞ la JOKER. Care sunt NUMERELE EXTRASE la LOTO 6 din 49 LOTO, LOTO 6/49, JOKER, NOROC. Joi, 13 martie, vor avea loc noi trageri LOTO 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, LOTO 5/40 si Super Noroc.