Ortodoxe
Sf. Cuv. Antonie cel Mare; Sf. Cuv. Antonie cel Nou din Veria
Greco-catolice
Sf. cuv. Antonie cel Mare
Romano-catolice
Sf. Anton, abate
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este sărbătorit de Biserică la 17 ianuarie.
Părinte al monahismului anahoretic, aşa cum este recunoscut, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare s-a născut în Egiptul de Sus, în anul 251, într-o familie bogată.
La vârsta de 20 de ani, după moartea părinţilor, a renunţat la avere şi s-a făcut pustnic, vieţuind lângă sihaştrii care îşi aveau chiliile în apropierea satului său. După vârsta de 35 de ani a plecat în pustia Egiptului, unde vreme de alţi 20 de ani a trăit în singurătate, în post şi rugăciune.
Datorită harului şi virtuţilor sale s-a făcut cunoscut, în jurul său formându-se o obşte de ucenici pe care îi îndruma spre desăvârşirea creştină.
Despre Sfântul Antonie se spune că era "Cu adevărat ca un doctor dat Egiptului de Dumnezeu; căci, cine se ducea mâhnit la dânsul şi nu se întorcea bucurându-se? Cine venea la dânsul plângând pe cei morţi şi nu părăsea îndată plânsul? Cine venea mâniat şi nu se schimba îndată în prietenie şi iubire? Care sărac necăjit alerga la dânsul şi, văzându-l, nu defăima îndată bogăţia? Care monah, împuţinându-se cu sufletul şi alergând la dânsul, nu se făcea cu mult mai tare şi mai sârguitor? Care tânăr venind în munte şi privind la Antonie, nu se lepăda îndată de desmierdări şi nu iubea înţelepciunea? Cine venea la dânsul ispitit de diavoli şi nu se izbăvea? Cine era supărat de gânduri şi nu se alina cu cugetul?" (Vieţile Sfinţilor).
Viaţa Sfântului Antonie cel Mare a fost scrisă de patriarhul Alexandriei, Sfântul Atanasie cel Mare, care l-a cunoscut.
* Din apoftegmele Sfântului Cuvios Antonie cel Mare:
"Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor".
"Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc. Căci dragostea scoate afară frica".
"Ziceau unii despre avva Antonie că s-ar fi făcut purtător de Duh, dar nu voia să grăiască din cauza oamenilor. Că, într-adevăr, vestea cele ce se întâmplau în lume, precum şi cele ce aveau să vină" ("Patericul"). (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; "Monahismul ortodox românesc", vol. I, Ed. Basilica, 2014, "Patericul", Alba Iulia, 1999)
