Ghidul nostru pe calea norocului este un expert: dr. Richard Wiseman, de profesie psiholog - în prezent profesor la Universitatea Hertfordshire, din Marea Britanie -, un specialist respectat în domeniu şi autor al unor cărţi de succes. Fără a contrazice ideea că întâmplarea există, el insistă totuşi asupra ideii că o mare parte din responsabilitatea pentru felul în care le merge oamenilor în viaţă le revine lor înşişi, că probabilitatea de a ne merge bine poate fi influenţată în mod conştient, că putem, efectiv, să ne sporim considerabil şansele de a ni se întâmpla lucruri bune - adică "norocul - prin propriile atitudini, comportamente, acţiuni.
Interesant este că Richard Wiseman a fost - înainte de a deveni psiholog - iluzionist. Prin urmare, ştie multe despre deosebirea dintre iluzie şi realitate, despre felul în care oamenii pot fi făcuţi să creadă că văd lucruri care nu există şi despre felul în care credinţele iraţionale de tot felul influenţează vieţile oamenilor (de exemplu, superstiţiile şi convingerea că destinul ţi-e stabilit dinainte de a te naşte şi nu poţi să-l schimbi, orice ai face.)
El este, printre altele, membru al Committee for Skeptical Inquiry (CSI), un grup de oameni de ştiinţă care investighează fenomene paranormale în încercarea de a găsi explicaţii raţionale, ştiinţifice, ale acestora. Nu rareori, investigaţiile în spirit pozitivist, ştiinţific, ale membrilor acestui grup au dus la demascarea unor falşi "magicieni", pretinşi mediumi şi fel de fel de persoane ce se pretindeau înzestrate cu puteri deosebite - în realitate fiind vorba doar despre amăgiri.
Richard Wiseman este autorul unor studii şi experimente care au arătat că, realmente, oamenii pot deveni mai norocoşi, adică mai predispuşi la apariţia, în viaţa lor, a unor întâmplări benefice; dar asta cu condiţia de a acţiona, nu de a sta cu braţele încrucişate, aşteptând norocul să pice din cer (şi plângându-se că nu pică).
Studiile s-au întins pe durata mai multor ani şi au implicat sute de persoane, de la adolescenţi de 18 ani până la pensionari de peste 80 de ani. Iar concluzia e poate dezamăgitoare pentru unii (cei care preferă să creadă în destin), dar încurajatoare pentru alţii: nu ne naştem cu norocul după noi, dar există printre noi persoane care, fără să îşi dea seama, aplică, în viaţa de zi cu zi, câteva principii de bază (patru, a descoperit Wiseman) care "creează" norocul de invidiat de care par să se bucure aceste persoane.
Şi e încă mai încurajator faptul că putem "face ceva", putem recurge la aceste principii, le putem aplica în mod conştient pentru a spori numărul de evenimente benefice în viaţa fiecăruia dintre noi. Nu e vrăjitorie, nu e paranormal, nu e nimic de natură neexplicată ştiinţific - e vorba doar de psihologie, de cunoaşterea mecanismelor ce ne influenţează comportamentul, de înţelegerea influenţei pe care aceste comportamente o pot avea asupra desfăşurării evenimentelor în viaţa unui om.
Echipa lui Wiseman a început prin a întreprinde un sondaj, menit să arate: 1) câţi dintre oameni se consideră norocoşi şi câţi ghinionişti; 2) dacă norocul tinde să fie concentrat într-un domeniu sau două ale vieţii ori acoperă toate aspectele acesteia.
Sondajul a avut loc la Londra: timp de o săptămână, în centrul aglomerat al oraşului, la diferite ore, profesorul şi studenţii săi au abordat un mare număr de persoane, punându-le întrebări despre rolul pe care norocul îl juca în vieţile lor, în general, şi despre cât de norocoşi se considerau în ceea ce priveşte cariera, sănătatea, relaţiile amoroase, viaţa familială, latura financiară... Şi iată ce au constatat:
50% dintre respondenţi au afirmat că se consideră norocoşi
14% au declarat că se cred ghinionişti
36% au fost "neutri" - nu se simţeau nici deosebit de norocoşi, nici din cale-afară de ghinionişti
Iar cei care declarau că sunt norocoşi avea, în general, tendinţa de a spune că se bucurau de noroc pe toate planurile.
De-a lungul timpului, mulţi s-au întrebat de ce unora pare să le mergă bine în viaţă şi altora nu. De ce norocul pare să se fi împărţit (vorba cântecului) aşa de puţin echitabil, unora revenindu-le "cu carul", iar altora "cu paharul" (din acelaşi cântec)? De ce unii par să aibă parte de câştiguri - de toate felurile -, în vreme ce alţii, în orice aspect al vieţii, par mai curând sortiţi pierderilor? De ce unora le merge bine şi în dragoste, şi în carieră, şi cu banii, şi cu sănătatea, în vreme ce alţii parcă atrag necazurile şi pagubele ca un magnet?
În cartea sa, The Luck Factor, Richard Wiseman citează exemple frapante: cazuri ale unor persoane care câştigaseră numeroase premii - aparate electrocasnice, vacanţe etc. - la tot felul de concursuri, unde nu trebuia să faci nimic decât să trimiţi un cod sau să răspunzi la o întrebare simplă, şi cazuri opuse, ale unor persoane ce păreau îngrozitor de ghinioniste - între ele, o femeie care izbutise să aibă nu mai puţin de opt (!) accidente de maşină, în cursul unei singure călătorii, pe o distanţă de vreo 80 km (plus diverse alte ghinioane; efectiv, biata de ea părea să aibă o capacitate fenomenală de a atrage spre ea nenorocul.)
În încercarea de a explica fenomenul - evident, nu prin influenţe astrale, karma etc. - au fost emise unele ipoteze în spirit ştiinţific; de pildă, existenţa unei însuşiri psihice speciale, de o natură încă necunoscută, totuşi, care conferă oamenilor capacitatea de a crea, în vieţile lor, ceea ce este cunoscut drept noroc sau nenoroc. O altă ipoteză avea în vedere inteligenţa, sugerând că oamenii mai inteligenţi ar fi şi mai norocoşi. Richard Wiseman a întreprins verificarea acestor ipoteze, începând cu cea a presupuselor abilităţi psihice care ar da oamenilor posibilitatea de a-şi influenţa norocul, în sens benefic sau în sens distructiv.
Cu ajutorul a cca. 700 de voluntari care au răspuns unui apel în mass-media, cercetătorul a încercat să afle dacă persoanele care se descriau drept norocoase aveau şanse mai mari să ghicească numerele extrase la loterie (6 din 49). Într-un experiment-maraton, au adunat numerele pronosticate de respondenţi, înainte de extragere, au stabilit cele 6 numere care apăreau cel mai des în pronosticurile celor ce se autocaracterizau drept norocoşi şi apoi au aşteptat cu sufletul la gură extragerea (Richard Wiseman mărturiseşte că n-a rezistat tentaţiei şi a cumpărat un bilet de loterie cu cele 6 numere care apăreau cel mai frecvent în pronosticurile norocoşilor.)
Ce s-a întâmplat? Nu ştiu la ce vă aşteptaţi, dar de întâmplat s-a întâmplat că niciun un număr (nici măcar unul!) din cele şase numere puse pe bilet de cercetător nu a ieşit! Printre cei care câştigaseră ceva, se găseau tot atâţia norocoşi cât şi nenorocoşi (conform propriilor declaraţii). Nu s-a găsit absolut nicio corelaţie între numărul de câştigători şi cel de persoane audeclarate norocoase. Şi cu asta, consideră autorul, s-a dovedit că nu există nicio capacitate psihică de natură neelucidată care să intervină în structurarea "destinului" personal, care să explice norocul băftoşilor şi neşansa ghinioniştilor.
A urmat testarea ipotezei inteligenţei. Măsurând inteligenţa prin două tipuri de teste standard, folosite pe scară largă în psihologie, şi asociind rezultatele cu "cantitatea" de noroc de care păreau să dispună participanţii, nu s-a găsit, iarăşi, nicio corelaţie. Cei norocoşi nu erau mai inteligenţi decât nenorocoşii; aşadar, şi această ipoteză a căzut.
Şi totuşi, se pare că norocul are de-a face cu mintea umană, cu felul în care se omul se raportează la tot ceea ce este în jur, cu modul în care abordează această lungă şi incomparabilă provocare pe care o numim viaţă.
Richard Wiseman a emis atunci ipoteza că norocul, aşa cum este el înţeles de majoritatea oamenilor, se află într-o relaţie strânsă cu personalitatea.
În studiul său, Richard Wiseman a comparat profilurile persoanelor norocoase şi nenorocoase din perspectiva celor 5 factori. Interesant: a rezultat că nici conştiinciozitatea, nici "agreabilitatea" nu au o influenţă asupra norocului în viaţă. Faptul de a avea voinţă, autodisciplină, nu a părut să fie caracteristic celor norocoşi şi să fi putut, astfel, explica faptul că le mergea bine în viaţă prin faptul că-şi urmăreau cu hotărâre scopurile. Nici măcar caracterul agreabil, empatic, nu s-a dovedit relevant, deşi poate ne-am fi aşteptat ca unii să aibă noroc pentru că primeau ajutor de la cei din jur, în schimbul simpatiei, afecţiunii şi ajutorului pe care ei înşişi le ofereau celorlalţi.
Însă, în ceea ce priveşte celelalte dimensiuni ale personalităţii... aici chiar se vedeau nişte diferenţe! Mari!
În ceea ce priveşte deschiderea spre lucruri noi, caracterul extravertit şi nevrotismul, au ieşit la iveală deosebiri considerabile, care explică, în opinia specialistului, de ce oamenii norocoşi întâlnesc întruna ocazii favorabile în viaţă, în vreme ce asemenea ocazii parcă îi ocolesc constant pe ghinionişti.
De fapt, ghinioniştii le ocolesc pe ele (ocaziile), în vreme ce norocoşii le prind din zbor şi le fructifică. O mai mare deschidere spre lucruri noi îi face să iasă din rutină şi să accepte noi provocări, spre deosebire de nenorocoşii care, mai puţin deschişi noului, ratează multe ocazii care i-ar duce spre schimbări favorabile. Caracterul extravertit, pronunţat în cazul norocoşilor, se traduce într-o sociabilitate care îi împinge să stea de vorbă cu alţii, făcându-şi astfel noi cunoştinţe (uneori chiar prieteni) din partea cărora pot primi sprijin, sub diverse forme, în vreme ce ghinioniştii, mult mai puţin extravertiţi, se comportă rezervat şi rămân închişi în sfera lor.
Norocoşii manifestă, totodată, spre deosebire de ghinionişti, un grad scăzut de nevrotism, care îi face să abordeze încrezători şi calmi împrejurările noi, ceea îi face să pară competenţi, siguri de ei şi îi face pe ceilalţi să aibă încredere în ei; totodată, această atitudine calmă şi relaxată, în contrast cu crisparea ghinioniştilor cu scoruri mari la nevrotism, le dă norocoşilor capacitatea de a privi senin în jurul lor, remarcând astfel mai multe şanse favorabile, în toate aspectele vieţii.
Sursa: descopera.ro
