Turneul de la Wimbledon După victoriile de luni ale Simonei Halep și Irina Begu, Ana Bogdan le-a oferit românilor o nouă surpriză plăcută. Ea s-a calificat în premieră, luni, în runda a doua a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe chinezoaica Ying-Ying Duan cu 6-4, 6-2.
Turneul de la Wimbledon. Intrată în premieră direct pe tabloul principal al unui turneu de Mare Şlem, românca şi-a egalat cea mai bună performanţă la un Grand Slam, realizată anul trecut, la US Open.
Turneul de la Wimbledon. Ana Bogdan (24 ani, 115 WTA) a învins-o pe Duan (care a împlinit 28 de ani chiar luni, 62 WTA) în doar o oră şi 7 minute. Sportiva noastră nu şi-a pierdut niciodată serviciul, ba mai mult, i-a oferit doar două oportunităţi de break adversarei (a servit cinci aşi). Săptămâna trecută, Simona Halep o învingea pe Duan în turul al doilea la Eastbourne cu 3-6, 6-3, 6-2.
Turneul de la Wimbledon. Românca şi-a asigurat un cec de 57.000 de lire sterline şi 70 de puncte WTA. În turul următor, sportiva noastră va avea o misiune mult mai grea. Ea o va întâlni pe jucătoarea din Franţa, Caroline Garcia, care a trecut la pas de Cepelova, scor 6-1, 6-1, în doar 52 de minute de joc.